Reportaje
”Andrei Straja”, o poveste de Miruna Lavinia, încă o carte frumoasă despre tradițiile Văii Jiului

Universul frumoaselor tradiții ale momârlanilor din Valea Jiului este consemnat pentru eternitate într-o nouă carte de suflet, care o are drept autoare pe scriitoarea Miruna Lavinia. ”Andrei Straja. O poveste momârlănească”, volum apărut la Editura Berg, deși este, în opinia autoarei, un roman fantastic, descrie aievea locuri, oameni, fapte din viața comunităților de momârlani ai Văii Jiului, fiind, așa cum tot autoarea precizează, o ”odă a momârlanilor din Lupeni a căror amintire să rămână vie până la sfârșitul timpului”. În esență, romanul descrie viața a doi oameni din Valea Jiului. ”AndreiCItește mai departe
Dumitru Gălățan Jieț lansează o nouă carte-document: „Petrila, vatră de istorie și tradiție românească”

Apreciatul documentarist, etnolog și scriitor petrilean dr. Dumitru Gălățan Jieț lansează joi, 22 august 2019, la Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din orașul Petrila o nouă carte-document, care abordează evoluția celor 147 de ani de când Petrila a devenit reședință de comună și până în prezent. Cartea intitulată „Petrila, vatră de istorie și tradiție românească” are peste 400 de pagini și constituie o veritabilă monografie a localității din estul Văii Jiului. ”După o lungă și anevoioasă documentare, în anul declarat de Sfântul Sinod „Anul omagial al satului românesc”, la împlinirea aCItește mai departe
O statuie a Sfintei Varvara va fi amplasată la loc de cinste în municipiul Petroșani

Patroană a minerilor din întreaga lume creștină și, din 2014, aleasă drept simbol al municipalității din Petroșani și patron spiritual al orașului, Sfânta Mare Muceniță Varvara va avea și un impunător monument ridicat în cinstea sa, chiar în ”inima” orașului, în Centrul vechi al municipiului Petroșani. Monumentul va fi amplasat în sensul giratoriu din fața Bisericii Romano-Catolice ”Sfânta Varvara” din municipiul Petroșani. De altfel, statuia din bronz a Sfintei Varvara va fi donată comunității din Petroșani, prin intermediul Bisericii Romano-Catolice ”Sf. Varvara”, care va asigura integral costurile de realizare aCItește mai departe
Muzica naturii se va auzi în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

Natura are propria muzicalitate pe care o etalează ori de câte ori ne facem timp să o ascultăm. Omul a pus-o în slujba lui, iar muzicalitatea naturii se îmbină cu armonia tehnicii. Proiectul de amenajare a potecii tematice ”Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă”, desfășurat în satul Peștera, comuna Sălașu de Sus, pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, este o invitație la descoperirea sonorității elementelor naturale și a celor create de om. Prin acest proiect, Asociația Social – Culturală ”Sălășana” și partenerii săi lucrează la amenajarea unuiCItește mai departe
Rezultate frumoase ale reprezentanților județului Hunedoara la Olimpiada Națională de Artă Populară.

În perioada 24-28 iulie 2019, în ambianța de excepție a Complexului Național Muzeal Astra din Sibiu s-a desfășurat cea de-a XXIV-a ediție a etapei naționale din cadrul Olimpiadei ”Meșteșuguri artistice tradiționale”, eveniment organizat sub egida Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Consiliului Județean Sibiu și Muzeului Astra din Sibiu. La acest eveniment, care a reunit copii talentați și pasionați de meșteșugurile tradiționale românești, au participat și elevi ai Clubului Copiilor din Petrila și Palatului Copiilor din Deva, împreună cu profesorul coordonator Radu Chința. Acesta ne-a informat că, deși aflateCItește mai departe
Două sportive din Petroșani au fost admise la UEFS București în baza rezultatelor competiționale

Reușită de excepție pentru două dintre sportivele de top ale CSM Jiul Petroșani. Performanțele înregistrate în ultimii ani, în competițiile sportive interne și internaționale de către Andreea Polifronie și Miruna Mălăuță, componente ale secției de Karate WKF de la CSM Jiul Petroșani, le-au adus acestora posibilitatea de a fi admise la Universitatea de Educație Fizică și Sport. În opinia antrenorului celor două sportive, Radu Polifronie – președintele CSM Jiul Petroșani, performanța este cu atât mai notabilă cu cât cele două sportive din Valea Jiului au reușit să intre la Universitatea deCItește mai departe
Absolventa din Petroșani cu 10 la Bac, premiată de Consiliul local

În opinia primarului municipiului Petroșani, elevii merituoși reprezintă o veritabilă ”carte de vizită” a comunității locale din municipiul Petroșani. Și din acest motiv, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a decis că pentru elevii care au finalizat în acest an studiile cu nota excelenței, administrația publică- locală are obligația morală de a-i recompensa pe cei mai buni dintre absolvenți. După ce o decizie în acest sens i-a adus absolventei de 10 la Evaluarea Națională un premiu de 500 de lei din partea Consiliului local Petroșani, o decizie similară a fost luată și înCItește mai departe
VICTHOR, un vulcănean pe scena de la ”Neversea 2019”

În mod cert, nu există iubitor de muzică din România și Europa de Este care să nu fi auzit de unul dintre cele mai mari festivaluri pe plajă de pe mapamond, care se desfășoară în aceste zile pe malul românesc al Mării Negre: ”Neversea”. Evenimentul se bucură de participarea unor dintre cei mai în vogă muzicieni și DJ ai momentului, nume ca Akos, Jasse Jay, Yokoo, Adrien, Black Coffe, Guy Gerber și încă mulți alții, cu toții nemaiavând nevoie de nici o prezentare pentru fani. Poate mai puțin cunoscut esteCItește mai departe
”Junii Petrileni” pe Litoralul românesc

În perioada 15-21 iunie 2019, în stațiunea Eforie Sud, s-a desfășurat Festivalul de Folclor ”Cânt și joc pe plai dobrogean” la care au participat 26 de ansambluri folclorice din întreaga țară. Printre aceștia s-au numărat și membri Ansamblului ”Junii Petrileni” din Petrila, conduși de Costică și Mariana Cigmăian. Tinerii dansatori din Valea Jiului au prezentat în spectacolele lor dansuri de pe ”Valea Momârlanilor”, bucurându-se de un mare succes la publicul spectator prezent în număr foarte mare la acest eveniment. Pe lângă faptul că au jucat și au cântat, junii noștriCItește mai departe
AHK România – „Sărbătoarea Verii” la cea dea XVII -a ediție

O seară în care business-ul se armonizează perfect cu buna dispoziție, jocurile sportive și relaxarea, un eveniment organizat de Camera de Comerţ și Industrie Româno-Germană la care a participat și echipa de robotică RO 063 Wafy din Petrila. ”Este o bucurie pentru orașul Petrila să avem acești tineri minunați care ne reprezintă orașul, implicați în competiții importante la nivel național și internațional. Merită din plin tot sprijinul nostru și îi felicit pentru performanțele deosebite la care au ajuns” – Primar Vasile Jurca. ”A fost o onoare să fim invitați laCItește mai departe
Delia Maria Stana, o altă voce de aur a Văii Jiului care confirmă în marile festivaluri ale muzicii pentru copii din România

Este o bucurie să vă putem aduce vestea că un alt copil talentat, cu o voce de aur, din Valea Jiului, a adus Petroșaniului și Văii Jiului câteva importante premii obținute în cadrul unor evenimente cultural-artistice prestigioase la nivel național. Este vorba despre Delia Maria Stana, elevă a Secției de Muzică a Școlii gimnaziale ”I.G. Duca” din Petroșani, care a reușit în luna iunie a acestui an să câștige Premiul I, pe categoria sa de vârstă (9-11 ani) la Festivalul de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi „Deva Music Star”. Concursul, careCItește mai departe
Tudor Sima din Petroșani, câștigător al Marelui Trofeu al Festivalului ”Talent Show” din Bulgaria

Nu mai puțin de 58 de copii au evoluat la ediția din acest an a Festivalului ”Talent Show” de la Vidin (Bulgaria), care a avut loc la finalul săptămânii trecute, reprezentând țări precum Bulgaria, Serbia sau România. Printre concurenți s-au aflat și mai mulți artiști din Valea Jiului, membri ai Asociației Culturale ”Lirica”, elevi ai maestrului Tiberiu Coconeț. Aceștia au făcut o impresie deosebită, reușind să cucerească multe din premiile oferite de organizatori pe diverse categorii de concurs. Cel mai mult a impresionat petroșeneanul Tudor Sima, care și-a adjudecat TrofeulCItește mai departe
Cristian Ianza și Petru Birău expun la cel mai important salon de arte vizuale din județul Gorj

Aproape 100 de artiști din România, dar și din America de Sud, America de Nord, Europa, Asia și Africa vor fi prezenți, începând de marți, 11 iunie 2019 la evenimentul cultural care marchează aniversarea de 30 de ani a unuia dintre cele mai apreciate festivaluri de arte vizuale din țara noastră, GORJFEST. Inițiat de Teodor Dădălău și Ion Cepoi în primăvara anului 1990, ca Salon Național de Imagini Document (fotografie și film documentar), GORJFEST împlinește în aceste zile și 15 ani de la transformarea sa în Festival Internațional al Artelor Vizuale.CItește mai departe
Adolescenţii, între control şi neglijare – Cuvânt pentru suflet

Relaţiile părinţilor cu copiii lor adolescenţi trec în mod inevitabil prin perioade de criză. Aceste momente tensionate nu reprezintă nicidecum un semn că relaţia nu este funcţională sau că adultul nu este un părinte suficient de bun. De multe ori, părinţii fac eforturi mari pentru binele copiilor sau pentru ceea ce cred ei că este spre binele copiilor. Sacrifică de la bani, stare de odihnă, de relaxare, confort de moment, până la unele vise personale sau profesionale. Toate acestea le creează multora dintre părinţi sentimentul că deţin dreptatea absolută înCItește mai departe
Expoziție foto Sergiu Vințan / ”Împreună în Europa”, un argument în instantanee despre locul României în Uniunea Europeană

Dincolo de argumentul politic al votului dat de români la alegerile europarlamentare din 26 mai, care confirmă dorința noastră de a fi parte a civilizației europene, tânărul fotograf Sergiu Vințan și-a propus să aducă în fața concitadinilor săi din Vulcan, prin intermediul unei inedite expoziții de fotografie, un alt tip de argumentație pentru dorința noastră de a fi europeni. Astfel, prin cele câteva zeci de imagini prezentate în cadrul expoziției sugestiv intitulată ”Împreună în Europa”, al cărei vernisaj a avut loc sâmbătă, 1 Iunie 2019 la ”galeria de artă” amenajatăCItește mai departe
Timeea Filip, un muzician de nota 10 format la ”fabrica de pian” de la Petroșani

Elevii talentați ai ”Fabricii de pian” din Petroșani confirmă nu doar în concursurile naționale de gen și nu doar la pian, ci și la alte instrumente muzicale, iar cel mai important este faptul că reușesc să facă dovada talentului și educației lor în probele de examen. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie și tânăra violonistă Timeea Filip. Aceasta a susținut zilele trecute probele de aptitudini pentru admiterea la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. Aceasta a reușit să facă dovada talentului său impresionând membrii comisiei, care i-auCItește mai departe
Cu Banii Câștigați În Străinătate A Dezvoltat O Afacere Acasă, La El În Petrila

Tânărul Șerban Sebastian din Petrila este un exemplu de urmat pentru comunitate, dar mai cu seamă pentru cei care lucrează în străinătate și vor să se întoarcă acasă și să dezvolte o afacere. Cu multe sacrificii, răbdare și o dorință enormă de a-și atinge țelul, tânărul a amenajat o baltă părăsită pentru a se putea practica pescuitul sportiv. Mai mult decât atât, acesta a transformat un loc părăsit într-o adevărată zonă de agrement, astfel că pescarii își vor putea petrece timpul liber, împreună cu familia, într-un mediu foarte plăcut. ”AcumCItește mai departe
Spiritul adevăratelor nedei tradiționale a reînviat și la Vulcan, în Dealu Babii

Pentru că și vremea a fost frumoasă duminică după-amiază în Valea Jiului, nedeia momârlănească de la Dealu Babii i-a adunat anul acesta nu doar pe fiii satului ci și foarte mulți vulcăneni care au ținut să vină în această frumoasă vatră folclorică a localității pentru a se bucura de frumusețea unei sărbători tradiționale. Mesajul transmis de unul dintre cei mai apreciați păstrători ai tradițiilor locale ale momârlanilor din Dealu Babii, profesorul Ioan Hațegan, a fost tocmai acela de a-i încuraja în primul rând pe momârlani dar și pe toți ceiCItește mai departe
Tinerii Petroșaniului, laureați ai Festivalului național de scurtmetraje ”Filmmic” și în 2019

Elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, care s-au înscris și în acest an în programul festivalului-concurs de scurtmetraje pentru liceeni ”FILMMIC”, aflat la ediţia a XII-a, au revenit la Petroșani cu statutul de laureați. Astfel, deși este cunoscut în general pentru talentul său muzical, tânărul petroșenean Andrei Popa, de data aceasta în calitate de regizor al scurtmetrajului intitulat ”Drumul către apus”, a câștigat secțiunea de film de scurtmetraj. Mai mult, una dintre ”actrițele” peliculei realizate de această echipă a Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, Bianca Bîrlida a câștigat premiul pentru cea maiCItește mai departe
Cenaclul ”Lumină Lină”, a doua ”minune” a Ierusalimului în concert la Petroșani de ”Ziua Independenței Doinei Românești”

Un reportaj de DOREL NEAMȚU Nimic nu este mai sfânt decât să auzi, într-un cadru împodobit cu crengi verzi de brad, ce parcă anunță Crăciunul, cu ramuri lungi și puternice de fag și cu trunchiuri mari de stejari seculari, cântecul fără egal al privighetorilor între urletele înfiorătoare ale animalelor de pradă, gata să-l ucidă odată cu uciderea trupurilor tuturor acestor păsări măiastre. Cântecul este cuvântul rodit din Sămânța miraculoasă, lăsată aici pe pământ din neantul necunoscut la care mintea omenească nu poate ajunge vreodată. O mână de ucenici ai credinței,CItește mai departe
Alpinișții ISU Hunedoara, pe podium la o competiție internațională de căutare – salvare de la înălțime

Echipa de alpiniști a ISU Hunedoara au urcat pe podium la o competiție internațională de căutare – salvare de la înălțime. Întrecerea organizată la Brașov, timp de 3 zile, a strâns la start 50 de participanți care au participat la acțiuni complexe de salvare de la înălțime. Prima probă a implicat preluarea unei victime și transportul acesteia pe o targă prin spații înguste, în timp ce, a doua probă a constat în salvarea unui alpinist, aflat în stare inconștientă, blocat în coardă pe un versant. În competiție s-au înscris 6 echipe deCItește mai departe
STUDIU / Românii sunt dispuși să plătească mai mult pe mâncatul în oraș în timpul vacanței

Studiul efectuat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro arată că 73% dintre călătorii români sunt dispuși să plătească mai mult pe mesele în oraș în timpul unei vacanțe, față de ieșitul în oraș în localitatea de proveniență. Procentajul este cu atât mai relevant cu cât devansează toate celelalte 21 de naționalități participante la sondaj. Apropierea vacanței de Paște i-a obișnuit pe români de-a lungul timpului să se gândească mai mult la mâncare decât de obicei. Dar chiar și în afara acestei perioade călătorii consideră că mâncarea esteCItește mai departe
Folkistul vulcănean Sergiu Pârvulescu, premiant la Festivalul internațional ”B Zone Folk” de la Piatra Neamț

Vești bune pentru iubitorii folkului din Valea Jiului vin de la Piatra Neamț, acolo unde în perioada 2-5 mai 2019 s-a desfășurat o nouă ediție a apreciatului Festival Internațional ”B Zone Folk”, un eveniment de referință pentru muzica folk din țara noastră. Pe scena acestui festival a fost selectat să participe, la secțiunea rezervată concursului, și tânărul (de numai 14 ani), pasionatul și, mai ales, talentatul artist din Vulcan, Sergiu Pârvulescu. Acesta a evoluat alături de alți circa 15 soliști vocali sau grupuri folk din țară, care au fost selectațiCItește mai departe
Copiii de la Fundația Sf. Francisc din Deva s-au întâlnit la Vatican cu Papa Francisc

Pentru 30 de copii care fac parte din Fundația Sf. Francisc, păstorită în județul Hunedoara, la Deva, de călugărul franciscan Bojte Csaba, au fost prezenți zilele trecute, alături de apreciatul pastor, la Vatican. Aici, aceștia au avut nu doar ocazia de a vizita Catedrala Sf. Petru și celelalte obiective de interes turistic și religios din Capitala catolicismului, ci au avut și oportunitatea unei întrevederi cu Sanctitatea Sa Papa Francisc. ”Datorită lui Dumnezeu, astăzi am putut să-i prezint pe copiii noștri dragi lui Papa Francisc!! O zi mare în viața fundațieiCItește mai departe
Monica Țugulea, pe podiumul unui festival muzical din Polonia

Palmaresul festivalurilor artistice naționale și internaționale ale deja cunoscutei artiste din Valea Jiului Monica Țugulea s-a îmbogățit în luna mai cu încă o diplomă și un trofeu care-i atestă nu doar participarea la un important festival de muzică și dans din Polonia, ci și clasarea unul din locurile de pe podium. Astfel, Monica Țugulea a reușit să se claseze pe Locul III la Festivalul Internațional de Muzică și Dans din Czestochowa (Polonia), la secțiunea rezervată soliștilor de muzică ușoară, într-o competiție deloc ușoară, dacă avem în vedere faptul că înCItește mai departe
Exclusiv împarte în 2019 titlul ”Omul anului în Valea Jiului” între sportivul Avram Iancu și rectorul Radu Sorin

Din dorința de a marca, de Ziua Presei, rolul mass-media în viața comunității locale, de 20 de ani încoace, grupul de presă Exclusiv Media și-a asumat misiunea de nominaliza și premia, printr-un gest simbolic, activitatea unor personalități publice locale din regiunea Văii Jiului pentru activitatea lor din anul precedent și, mai ales, pentru modul în care performanțele activității derulate de acestea au trecut cu succes testul promovării în mass-media. ”Premiile Exclusiv” ai devenit, în tot acest timp, un simbol al faptelor bune răsplătite printr-un plus de imagine acordat laureaților. DinCItește mai departe
Izvorul Tămăduirii 2019. Tot ce trebuie să ştiţi despre puterile miraculoase ale Aghiasmei Mici

Izvorul Tămăduirii 2019. Aghiasma Mică. Izvorul Tămăduirii. În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Aghiasma Mică. Izvorul Tămăduirii. Agheasma mică sau Sfeștania este apă sfințită după ritualul Bisericii Ortodoxe. Apa este elementul cel mai însemnat pentru toate creaturile. Creștinii, în general, și bolnavii, în special, trebuie să consume apă sfințită. În felul acesta se vor împărtăși de energiile necreate ale Duhului Sfânt ce există în compunerea ei. Sfințirea apei înseamnă aducerea ei la starea inițială, așa cum o crease Dumnezeu la început, când eraCItește mai departe
Radu Török, alt produs de geniu al ”Fabricii de pian” de la Petroșani

Strădaniile unui inimos colectiv de profesori ai Școlii de muzică de la Școala gimnazială ”IG Duca” din Petroșani, (re)cunoscută deja drept veritabilă ”Fabrică de pian” sunt constant răsplătite de modul în care, prin talent și exercițiu, elevii acestora reușesc să facă saltul de la studiul pianului către geniu al pianului. Printre micii artiști ai acestei școli al căror nume este deja asociat cu talentul fără margini se numără și Radu Török. Acesta este deja ”capul de afiș” al concertelor organizate de Școala de muzică din Petrioșani, urmându-i astfel în chip meritoriuCItește mai departe
Adonia Antonescu a adus la Petroșani Trofeul Junior al Festivalului Internațional “New Music” din Bulgaria

În vârstă de numai 11 ani, Adonia Antonescu din Petroșani este deja un nume cunoscut în viața cultural-artistică din regiunea Văii Jiului. Elevă a Școlii gimnaziale IG Duca din Petroșani, Adonia iubește muzica și studiază canto (pian) la secția de muzică a apreciatei unități de învățământ din Valea Jiului, dar și canto (vocal) sub bagheta profesorului Eugen Munteanu, la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani, încă de la vârsta de 6 ani. Cu o prezență scenă elegantă și o voce încântătoare, Adonia Antonescu este laureată a numeroase festivaluri muzicale locale,CItește mai departe
Cercetătorii INCD INSEMEX felicitați de Primul Ministru al României

Echipa de cercetători care a obținut performanțe la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva a fost premiată în cadru festiv la Palatul Victoria, joi, 18 aprilie, de către Prim-Ministrul Viorica Dăncilă, şi de către ministrul cercetării şi inovării, Nicolae Hurduc. În rândul celor felicitați cu ocazia acestei festivități s-a numărat și delegația INCD-INSEMEX Petroșani. „Ați făcut cinste României prin succesul obținut la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, cel mai prestigios eveniment mondial în domeniul inventicii. Comunitatea pe care o reprezentați are un rol determinant în modernizarea, dezvoltarea șiCItește mai departe
Festivalul ”Fii Star în Țara Ta!” și-a desemnat laureații ediției a VI-a

Misiunea juriului format din Diana German, Anamaria German, Tiberiu Coconeț, Diana Popa, Mioara Voicu, Georgeta Corlan Petrache și Lorena Pascu a fost extrem de dificilă în luarea deciziei privind laureații celei de-a VI-a ediții a Festivalului-concurs ”Fii star în țara ta !” de la Vulcan. Asta deoarece, în cele două zile de concurs, pe scena de la Clubul IMAX din Vulcan au urcat nu mai puțin de 225 de concurenți, veniți din întreaga țară pentru a-și demonstra talentul artistic într-unu dintre cele mai populare festivaluri de profil din România. Desfășurat peCItește mai departe
Vlachos Fotis: ”Putem rezolva problema obezității la copii doar împreună cu părinții acestora”

Nu trebuie decât să ne uităm în jurul nostru ca să constatăm că una dintre cele mai mari probleme ale oamenilor de astăzi este obezitatea. Din păcate, problemele de supraponderabilitate devin din ce în ce mai vizibile la copii cu vârste din ce în ce mai mici. Iar studiile realizate pe acest subiect nu doar confirmă acest trend, ci sunt tot mai îngrijorătoare. În acest context, doi apreciați profesori de sport din Valea Jiului, prof. Doina Țopescu (de la Colegiul Economic ”Hermes”) și prof. Dan Filip (de la Școala gimnaizalăCItește mai departe
Talentata cantautoare Luminița Donisă a început promovarea primului său album de muzică folk

Deși încă nu a absolvit școala gimnazială, Luminița Donisă este deja un nume cunoscut al scenei folk din România, aparițiile sale pe scenă fiind solicitate, apreciate și aplaudate de iubitorii acestui gen muzical de excepție, pe măsura talentului acesteia. Invitată în concerte și recitaluri folk, la nivel local și național, alături de nume cu rezonanță din folkul românesc, talentata artistă din Petroșani îndrumată de nu mai puțin cunoscutul artist Cătălin Stepa, se pregătește pentru definitivarea primului său album muzical. Albumul va cuprinde mai multe piese folk compuse și interpretate deCItește mai departe
Radioamator din Petroșani, participant la ”Vigorous Warrior”, cel mai mare exercițiu NATO din România

În perioada 2-14 aprilie 2019, în România se desfășoară editia 2019 a exercițiului „Vigorous Warrior”, cel mai mare exercitiu NATO pentru testarea capacităților de intervenție medicală militară, evenimentul fiind găzduit în poligonul militar de la Cincu. La acest exercițiu participă echipe din 38 de țări membre NATO și partenere, evenimentul urmând să testeze și cooperarea civil-militară, între participanți aflându-se și peste 10 organizații civile. Pentru prima oară în istoria exercițiilor NATO, radioamatorii vor fi si ei prezenți a „Vigorous Warrior”, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgenț din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.CItește mai departe
Cercetătorii INSEMEX își duc invențiile la Salonul Internațional de la Geneva

În a doua jumătate a acestei săptămâni, mai exact în perioada 10-14 aprilie 2019, cercetătorii Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Securitate Minieră și protecție Explozivă (INSEMEX) din Petroșani vor fi prezenți la Salonul Internațional al Cercetării de la Geneva (Elveția). Directorul general al INSEMEX, dr.ing. George Artur Găman spune că instituția pe care o conduce a fost selectată din nou de către Ministerul Cercetării și Inovării să reprezinte România la acest important salon mondial din Elveția, în care-și dau întâlnire cei mai buni cercetători ai lumii. “Acest SalonCItește mai departe
Românii, mari iubitori de câini și pisici

Jumătate (50%) dintre românii din mediul urban dețin animale de companie, potrivit unui studiu efectuat pe baza a 15.740 de respondenți din site-ul toateanimalele.ro. De asemenea, tot potrivit studiului, aproximativ33% dintre românii care dețin animale de companie au doar câini, în timp ce aproximativ 27% au doar pisici. Topul celor mai populare animale de companie în rândul românilor este completat de păsări -respectiv peruși, papagali – aproximativ 22% dintre români îi preferă, pești (9%) și iepuri (5%). Specialiștii menționează că ierarhia celor mai iubite animale de companie nu e surprinzătoare, deoarece ea reflectă ierarhia nevoilor umane –CItește mai departe
Ce priorități au hunedorenii în Top 10

Studiul realizat de Banca Mondială în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR) și cu sprijinul autorităților publice subnaționale a identificat o serie de proiecte de dezvoltare urbană și cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România. Acestea au fost diseminate în urma consultărilor publice la care au fost invtați să participe cetățenii din zonele vizate până la data de 22 martie. În județul Hunedoara, campania „Alege Prioritățile Orașului Tău”, desfășurată pentru zona Deva-Hunedoara-Simeria, cetățenii participanți au semnalat următoarele 10CItește mai departe
”Fabrica de pian”, școala care produce muzicieni de talent și onorează profesorii remarcabili

Patru ”calfe” și 31 de ”ucenici” de la secția de muzică a Școlii gimnaziale ”I.G. Duca” din municipul Petroșani au îmbrăcat în sunetul muzicii sala de marmură a Primăriei din Petroșani, într-o nouă producție de succes a ”Fabricii de Pian”, concertul micilor artiști fiind aplaudat la scenă deschisă (pe bună dreptate !) de spectatorii care au avut inspirația de a-și oferi două ore cu adevărat speciale prin participarea la concertul caritabil ”Fabrica de sunete”. După cum aveam să aflăm de la amfitrionul acestui concert, prof. Aurelian Epuraș (președintele Asociației ”FabricaCItește mai departe
Proiectele de dezvoltare ale Văii Jiului, analizate de experți ai Comisiei Europene

Universitatea din Petroșani a fost miercuri, 3 aprilie 2019, gazda unei noi reuniuni de lucru a comisiei comune constituite în vederea elaborării proiectelor comunităților locale din Valea Jiului care vor putea obține finanțare, în exercițiul financiar european 2020-2024, prin intermediul Platformei Europene pentru Regiunile Carbonifere în Tranzitie. La evenimentul organizat de Universitatea din Petroșani, în parteneriat cu două importante organizații de mediu (Greenpeace și Bankwatch) a fost prezenți și experți ai organismului european special creat de Comisia Europeană pentru sprijinirea Regiunilor Carbonifere aflate în Tranziție, delegația find condusă de șeful DepartamentuluiCItește mai departe
Număr record de participanți la ediția din acest an a Festivalului „Drăgan Muntean”

Consiliul județean Hunedoara informează că nu mai puțin de 80 de tineri artiști din toată țara vor veni la Deva pentru a cuceri trofeul Festivalului Concurs Naţional de Interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”, ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și se va desfășura în perioada 12-14 aprilie 2019 la Teatrul de Artă din Deva. La preselecţia care se va desfăşura vineri, 12 aprilie, în prima zi a festivalului, s-au înscris 80CItește mai departe
Bilanț pozitiv după un nou an de activitate, pentru CAR Parîngul IFN Petroșani

De curând, în spațiul elegant al sălii de festivități ”La Belle Epoque” din municipiul Petroșani a avut loc Conferința anuală a CAR Parîngul IFN Petroșani. În prezența delegaților desemnați să ia parte la acest eveniment, Comitetul Director al acestei apeciate case de ajutor reciproc din Regiunea de Vest a României, comitet din care fac parte Dumitru Negoi Răscolean – președinte, Simona Nicoleta Bilegan – director executiv și Sâmziana Popescu, Cândea I. și Ionel Pușcaș – membrii, și-a prezentat bilanțul activății din anul 2018 dar și perspectivele de dezvoltare asumate pentruCItește mai departe
Românii sunt cei mai interesaţi est-europeni să cumpere maşini electrice

Românii sunt printre cei mai deschişi europeni la ideea de a achiziţiona autovehicule electrice, relevăun studiu realizat de E.ON şi Kantar EMNID, conform căruia 36% dintre cei care în momentul sondajului erau în căutarea unei maşini noi, intenţionau să cumpere una electrică.Cu acelaşi procent se laudă şi italienii, însă într-un context total diferit. La fel ca majoritatea est-europenilor, românii sunt destul de sceptici atunci când sunt întrebaţi despre cum văd potenţiala supremaţie a vehiculelor electrice pe şosele. Astfel, 22% dintre cei chestionati spun că este exclus ca ţara noastră săCItește mai departe
Trofeul lui Avram Iancu

După ce a reușit să ducă nu doar la bun sfârșit cursa celor peste 600 de kilometri de la Cercul Polar ci, chiar să termine acest ultramaraton ocupând un loc pe podiumul competiției, sportivul petroșenean Avram Iancu a revenit acasă în Valea Jiului, aducând cu el trofeul primit la capătul uneia dintre cele mai dificile competiții de sport extrem de pe mapamond: Ultramaratonul Arctic 6633. ”Inukshuk, trofeul meu, este simbolul altruismului, echilibrului și cooperării. Inuiții foloseau aceste pietre așezate în formă umană pentru a marca drumurile în pustietatea Arctică. DeșiCItește mai departe
Polițistul criminalist Nagy Ovidiu Ioan, ”Polițistul anului” în județul Hunedoara

Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, IPJ Hunedoara i-a premiat pe cei mai buni poliţişti hunedoreni, criteriile de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul cu care aceştia au răspuns solicitărilor comunităţii. În urma deliberărilor Serviciului Criminalistic a fost desemnat „cea mai bună structură de suport”, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost desemnată „cea mai bună subunitate de poliţie”, în timp ce Serviciul Rutier a fost desemnat „colectivul anului”. Diploma de excelenţă „poliţistul anului” a fost acordată inspectorului principal de poliţie NAGY OVIDIU IOAN (foto), din cadrul Biroului deCItește mai departe
Succes maxim pentru cercetătorii INSEMEX la Salonul ”Pro Invent” de la Cluj

Așa cum era de așteptat, INCD-INSEMEX Petrșani s-a întors cu lauri de la cea de-a XVII-a ediție a Salonului Național de Inventică ”Pro Invest” de la Cluj. Evenimentul a avut loc în perioada 20-22 Martie 2019, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, acesta fiind unul dintre cele mai importante evenimente din sfera cercetării și inovării românești din zona de vest. Salonul Internaţional al Cercetării Ştiinţifice, Inovării şi Inventicii “PRO INVENT”, ajuns la cea de-a XVII-a ediție, a fost organizat de Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale și Ministerului CercetăriiCItește mai departe
Câștigătorii competiției BRD First Tech Challenge Romania

Vești bune de la echipa de robotică WAFI a Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila. Adrian Vasile Negoiță s-a calificat pentru Campionatul Mondial de Robotică din Statele Unite. Din cele 55 de candidaturi, doar trei tineri au avut șansa să meargă mai departe. „Victoria este de moment, experiența este pentru totdeauna”, le-a reamintit Donald E. Bossi, președinte FIRST, tuturor celor prezenți în timpul festivității de premiere a Campionatului Național BRD FIRST Tech Challenge Romania. Tot el a continuat într-o notă înțeleaptă, explicându-le elevilor că experiența rămâne chiar și atunci cândCItește mai departe
25 martie: Creştinii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveştenia. Tradiţii şi obiceiuri

În fiecare an, la data de 25 martie, creştinii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum mai este cunoscută în popor. În această zi Fecioara Maria a fost vestită de Arhanghelul Gavriil că Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, Buna Vestire este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea aceasta. De Buna Vestire are loc şi primul cântec al cucului, prin care se anunţă venirea primăverii, zi cunoscută în calendarul popular Ziua Cucului.CItește mai departe
Comunicat de presă/Invest in Jiu Valley la Cities of Tomorrow #7 – Communities in focus

Inițiativa Invest in Jiu Valley va fi prezentată marți, 26 martie, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente de business din România, Cities of Tomorrow, care aduce anual împreună administrații publice, investitori și reprezentanți ai societății civile. Ca urmare a prezenței pozitive din 2018, (când a fost premiată dezbaterea dintre Dănuț Buhăescu, Vasile Jurca și membrii Planeta Petrila pe de-o parte, respectiv Dragoș Anastasiu, Vasile Dâncu, Ionel Dancă, reprezentanții Băncii Mondiale, Camerei de Comerț Româno-Germane și ai mediului ONG național de cealaltă), în 2019 inițiativa Invest in Jiu ValleyCItește mai departe
Aniversare cu lansare de gală, la Cinematograful ”Șerban Ionescu” din Petroșani

”Cinematograful Șerban Ionescu a ajuns la primul său moment aniversar. Am sărbătorit astăzi împlinirea unui an de activitate a cinematografului, cu o gală la care au fost prezenți actori care joacă în comedia românească ”Faci sau taci”, un film care a adus zâmbete și bună – dispoziție celor prezenți”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi după evenimentul cultural din seara de vineri, 22 martie 2019, găzduit de eleganta sală de cinema din centrul municipiului Petroșani. În prezența unui public numeros și generos în aplauze, așa cum s-a dovedit de-a lungulCItește mai departe

