Mathias Popescu
Campionatul Național de Karate Interstil aduce noi medalii pentru sportivii CS Poli Karate Petroșani
Sportivii CS Poli Karate Petroșani s-au remarcat din nou, la nivel național, în cadrul unei competiții în care au avut drept adversari sportivi valoroși de la cele mai titrate cluburi de karate din România. Concursul a avut loc la Mioveni, în cadrul Campionatul Național de Karate Interstil, la eveniment fiind prezenți nu mai puțin de 776 de sportivi, reprezentânt 79 de cluburi din întreaga țară. Sportivii din Valea Jiului au încheiat competiția, pe locul 12 în clasamentul general pe echipe, grație unor rezultate bune și foarte bune realizate deCItește mai departe
Cinci medalii pentru sportivii Poli Karate Petroșani la Campionatul European de Karate
Sportivii CS Poli Karate Petroșani au avut o participare cu succes la ediția din acest an a Campionatului European de Karate Goju-ryu din Belgia. Evenimentul a avut loc în perioada 15-16 septembrie 2023. Sportivii din Valea Jiului, antrenați de Radu Polifronie, au evoluat bine și foarte bine, atât la categoria seniori, cât și la juniori, obținând, în această competiție nu europeană mai puțin de 5 medalii . Astfel, la categoria seniorii (+18 ani), Adrian Molnar a obținut medalia de bronz la categoria -84 kg, Ionut Andrei Ipate a obtinut medaliaCItește mai departe
