Sportivul Avram Iancu
„Crăișorul apelor” Avram Iancu a fost primit acasă, la Petroșani, cu cântec și cu admirație
În timp ce milioane de români nu contenesc să-și exprime admirația față de cea mai recentă performanță realizată de înotătorul român cu nume de erou, „Crăișorul apelor” Avram Iancu a fost primit acasă, la Petroșani, așa cum merită un sportiv, un campion și un cetățean de onoare care duce faima acestui oraș și a țării sale peste tot în lume. În cinstea acestuia, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a organizat o conferință de presă la sediul Primăriei din localitate, „kilometrul zero” de unde au pornit și unde s-au întorsCItește mai departe
Sportivul Avram Iancu licitează ochelarii și casca cu care a înotat pe Marea Neagră, pentru o cauză umanitară
Apreciatul sportiv petroșenean Avram Iancu nu este numai un sportiv de performanță, ci și un om cu o mare tărie de caracter, lucru demonstrat nu o dată în atitudinea și faptele sale îndreptate unor semeni aflați în nevoie. În seria acțiunilor cu caracter umanitar, Avram Iancu anunță că a decis să se alăture, în acest final de an, campaniei derulate de Asociația Speranță Pentru România, prin care se dorește sprijinirea lui Valentin Hossu, un petroșenean care suferă de o boală cumplită, degenerativă, distrofie musculară. ”Anul trecut, după ce am înotat 680 deCItește mai departe
