Mii de turişti în Straja

cabana-statiunea-straja-lupeni-njsn452--previewWeekend plin de distractie pe partile Vaii Jiului. Pe pârtiile din staţiunea montană Straja, unde stratul de zăpadă depăşeşte jumătate de metru, au fost prezente in acest weekend peste 3000 de persoane, după ce în zonă a nins în ultimele zile, iar locurile de cazare au fost ocupate aproape in totalitate.

“Este primul week-end din noul sezon de schi. În staţiunea montană Straja se schiază pe un munte întreg. Se poate pleca din Vârful Straja de la peste 1.800 de metri şi se coboară pe mai multe pârtii care sunt legate între ele până la 800 de metri. Avem două pârtii cu dificultate ridicată, unde se încumetă schiori buni şi avem şi pârtii de începători şi monitori de schi. A nins foarte mult în ultima săptămână şi am folosit şi tunurile de zăpadă. Se poate schia foarte bine, iar instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale”, a declarat Emil Parau investitor Straja.

In staţiunea Straja se poate ajunge cu maşina din oraşul Lupeni, pe un drum judeţean asfaltat, şoferii fiind însă sfătuiţi să lase maşinile în parcarea păzită de la intrarea în staţiune, în acest mod putând evita incidentele neplăcute, şi să nu se îndepărteze de staţiune şi de zona părtiilor.

Si turistii aflati in Straja in acest sfarsit de saptamana au fost foarte fericiti de conditile foarte bune de schi si de ospitalitatea cu care au fost primiti.

“Este pentru prima oara cand vin cu familia aici in Straja si totul este asa cum mi-am dorit. Partile sunt perfecte pentru schi si servicile sunt de cea mai buna calitate. Chiar daca va trebui sa plecam pentru ca luni suntem la service abia asteptam minivacanta de Craciun pentru a ne putea intoarce si pentru a ne petrece mai mult timp in aceasta statiune minunata”, ne spune un turist din Timisoara.

Şi în staţiunea montană Parâng stratul de zăpadă măsoară circa 35 de centimetri şi se poate schia pe trei părtii. Accesul spre staţiunea Parâng se poate face cu telescaunul, ambele instalaţii de transport pe cablu fiind funcţionale, mai ales ca cea mai noua instalatie pe cablu a fost inaugurata cu mai putin de o luna de zile iar cea veche functioneaza la parametri optimi.