Preşedinţia PSD Lupeni rămâne în familie. Primarul Cornel Resmeriţă s-a autosuspendat din partid, preia deputatul Cristian Resmeriţă
Aflat în arest la domiciliu ca urmare a declanşării urmăririi penale în Dosarul “Gala Bute”, primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă,a decis să se autosuspende din PSD.
Organizaţia locală a social – democraţilor va fi condusă, însă, tot “în familie”, pentru că frâiele le preia fiul edilului, deputatul Cristain Resmeriţă, la rândul său acuzat de ANI de conflict de interese.
Cornel Resmeriţă a anunţat vineri că se autosuspendă din partid, iar solicitarea lui va fi discutată în biroul politic al PSD Hunedoara săptămâna viitoare. Cornel Resmeriţă este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu şi primirea de foloase necuvenite pentru el sau pentru alţii, în Dosarul Gala Bute, unde pionul principal este Elena Udrea, fost ministru MDRT. Edilul din Lupeni a confirmat vineri că se află acasă, la domiciliul din Lupeni şi a declarat că nu ştie când se va judeca recursul formulat de procurorii DNA, care cer arestarea lui preventivă pe 30 de zile. În schimb, nu a comentat acuzaţiile care i se aduc, motivând că există o anchetă în curs.
Luni dimineaţa, anchetatorii au descins la Resmeriţă acasă, iar în urma percheziţiilor acesta a fost dus cu duba la audieri la DNA, structura centrală. A fost reţinut pentru 24 de ore, iar anchetatorii au solicitat instanţei arestarea preventivă pentru 30 de zile. Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis însă măsura arestului la domiciliu în cazul acestuia, dar hotărârea a fost contestată de DNA, dosarul fiind înaintat magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
