Au dat iama în cămătarii din Vulcan
După ce şi-au umflat conturile cu bani proveniţi de la sărmani, cărora le acordau împrumuturi în condiţii cumplite pentru ca apoi să-i ameninţe chiar şi cu moartea, cămătarii din Vulcan au fost luaţi la întrebări de poliţişti.
Trei persoane sunt acum cercetate, dar în stare de libertate, oamenii legii considerând, probabil, că nu prezintă pericol public, asta în ciuda numeroaselor semnale venite din partea celor care au fost nevoiţi să ia bani cu camătă. Miercuri dimineaţa, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Vulcan, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Hunedoara, au efectuat patru percheziții domiciliare, la adresele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de cămătărie. Trei suspecți, respectiv o femeie în vârstă de 51 de ani şi doi bărbaţi, unul în vârstă de 30 de ani şi altul în vârstă de 58 de ani, au fost conduși la sediul subunităţii de poliție, în vederea audierii. „Poliţiştii vor continua cercetările cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cămătărie, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi a luării măsurilor legale”, spun reprezentanţii IPJ Hunedoara.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
