Avocatul Mihail Vlasov, audiat la DNA într-un dosar de dare de mită

Procurorii diVLASOVn cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de VLASOV MIHAIL, avocat în cadrul Baroului Iași, la data faptelor președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită, potrivit DNA.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

  În cursul lunii februarie 2013, suspectul Mihail Vlasov, la acea dată preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României,   i-a solicitat unui membru al Parlamentului României să îi susţină interesele prin  promovarea unui proiect de act normativ intitulat ,, Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului”.  În schimbul susţinerii proiectului de lege, deputatul i-a pretins lui Vlasov Mihail ca, în calitatea sa de preşedinte al Colegiului de conducere al Camerei Naţionale, să îl numească în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, solicitare cu care Mihail Vlasov a fost de acord.

În şedinţa din data de 06.03.2013, Colegiul de conducere  al Camerei  de Comerţ  şi Industrie  a României, condus de Mihail Vlasov, a admis cererea deputatului respectiv şi a dispus numirea acestuia în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Numirea  în funcţia de arbitru, de către Colegiul de Conducere al  Camerei  Naţionale, condus  de Mihail  Vlasov, la  propunerea  preşedintelui  Camerei  Naţionale, Mihail Vlasov,  a avut loc în legătură cu  atribuţiile de serviciu ale acestuia care  îndeplinea, la  data faptelor, atât   funcţia de  preşedinte al  Colegiului  de  conducere al  Camerei  Naţionale,   cât  şi preşedinte  al  Camerei Naţionale.

Pe parcursul urmăririi penale, a intervenit decesul persoanei care a dobândit calitatea de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, astfel încât faţă de acesta există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale .