Avocatul Monicăi Ridzi: Ministrul Justiţiei să iasă din biroul luxos şi să vadă cum stau deţinuţii

ritziAlexandru Chiciu, avocatul Monicăi Iacob Ridzi, a spus, duminică, după ce a vizitat-o pe aceasta în penitenciar, că fac un apel către ministrul Justiţiei să iasă din “biroul său luxos” şi să viziteze penitenciarele, ca să vadă condiţiile în care stau deţinuţii şi în care lucrează personalul.

După ce a vizitat-o mai bine de două ore pe Monica Iacob Ridzi, la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, avocatul Alexandru Chiciu a spus că sistemul penitenciar este “la pământ”, condiţiile nu sunt potrivite pentru deţinuţi, cu atât mai mult pentru un deţinut bolnav, cum este clienta sa, iar ministrul Justiţiei trebuie să găsească o soluţie.

“Se simte rău (n.r. – Monica Iacob Ridzi), nu este absolut niciun fel de exagerare, este o situaţie dificilă, este zguduitor şi pentru mine ca avocat, dincolo de faptul că sunt avocat, sunt şi prieten de familie, este un apel zguduitor pe care îl fac, îl rog pe ministrul Justiţiei să părăsească biroul luxos în care se află şi să vadă cum stau deţinuţii, cum stau cei care au grijă de deţinuţi, pentru că nu este doar o problemă a deţinuţilor, este şi a celor care au grijă de deţinuţi. Sistemul penitenciar este la pământ, oamenii de aici fac tot ce pot să facă în limita legii, de a asigura, nu Monicăi Iacob Ridzi, ci celor din penitenciarele româneşti, să le asigure condiţii decente. Dar oamenii sunt legaţi de fonduri, de imposibilităţi legale şi de nişte ordine aberante. Dacă domnul ministru poate să îşi facă timp să analizeze ordinele care reglementează situaţia penitenciarelor, cred că multă lume i-ar fi recunoscătoare. Însă cred că domnia sa ar trebui să părăsească acel birou şi să vină mai des în penitenciare să vorbească cu cei care asigură paza şi protecţia aici”, a afirmat avocatul.

El a mai spus că Monica Iacob Ridzi este într-o situaţie deplorabilă şi „abia se ţine pe picioare”, aflându-se la infirmeria penitenciarului, unde stă în cameră cu o altă femeie, condamnată pentru omor.

“Monica Iacob Ridzi este într-o situaţie deplorabilă, este un om cu 13 boli, care abia se ţine pe picioare. Este la infirmerie, nu există nici un fel de favor pe care acest om să îl primească. Dimpotrivă, starea ei ar impune mult mai multe elemente particulare faţă de starea de sănătate. Nu este tratată favorizat, este tratată la fel ca orice alt deţinut. Primul pas pe care îl vom face va fi o cerere de transfer într-un spital penitenciar, dar vom apela la toate mijloacele legale pe care le avem. Toate cererile pe care le avem de făcut le vom face în perioada următoare, vom duce acest război până la capăt”, a mai afirmat avocatul, adăugând că de când se află în perioada de carantină clienta sa a fost vizitată şi de cei doi copii, pe care i-a văzut “din spatele unui geam”.

Tiberiu Iacob Ridzi, care l-a însoţit pe avocat la penitenciar, spunea că starea de sănătate a soţiei sale s-a agravat şi că acesteia nu îi poate fi administrat în penitenciar tratamentul de care are nevoie.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliţia Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde va sta în perioada de carantină.

sursa:mediafax



« (Știre anterioară)