Cum au câştigat mii de euro membrii unei grupări specializate în contrabanda de ţigări

euroZeci de percheziţii domiciliare au fost efectuate luni într-un amplu dosar ce vizează contrabanda cu ţigări şi care include şi judeţul Hunedoara. Ţigările traficate peste graniţă în repetate rânduri au adus în buzunarele contrabandiştilor bine organizaţi suume importante de bani.

Acţiunea a fost organizată de polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Serviciul Teritorial Timișoara. În total, poliţiştii au descins în 41 de locaţii de pe raza județelor Arad, Timiș, Suceava, Hunedoara și Maramureș, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în contrabanda cu țigări.. “În perioada august 2014 — februarie 2015, pe raza județelor Timiș și Arad și a unor localități limitrofe a acționat o grupare de criminalitate organizată transfrontalieră care a avut ca principală preocupare infracțională contrabanda cu țigări provenite în special din Ucraina. Din probele administrate în cauză a rezultat că țigările provenite din contrabandă erau achiziționate în special de pe raza județului Suceava, fiind transportate cu regularitate de 3-4 ori pe săptămână, în autovehicule prevăzute cu spații special amenajate, ulterior fiind depozitate la diferite adrese în vederea comercializării”, spun anchetatorii. Membrii grupării infracționale au efectuat peste 24 de de transporturi, reușind să achiziționeze și ulterior să comercializeze peste 150 baxuri țigarete provenite din contrabandă, în valoare de aproximativ 250.000 euro. La sediul DIICOT—Serviciul Teritorial Timișoara au fost audiate aproape 30 de persoane. La percheziții au participat și efective de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și IJJ Suceava.

 



(Următoarea știre) »