Restricţiile de pe Defileul Jiului ar putea fi reprogramate
.
Traficul auto pe DN 66, pe Defileul Jiului, va fi restricţionat, însă orarul în care circulaţia va fi oprită ar putea suferi modificări faţă de cel anunţat iniţial. Asta dacă şi CNADNR îşi va da acceptul
Oficialii judeţului Hunedoara s-au întâlnit, marţi după-amiaza, cu reprezentanţii firmei care lucrează la modernizarea DN66 pe tronsonul Petroşani – Bumbeşti Jiu, precum şi cu reprezentanţii Poliţiei şi au discutat posibilitatea modificării orarului în care circulaţia autovehiculelor este întreruptă pe acest tronson de drum. În urma discuţiilor, s-a convenit închiderea circulaţiei rutiere, de luni până vineri, între orele 9-18, iar sâmbăta între orele 9-16. Pentru ca noul orar să fie pus în aplicare, este nevoie şi de acordul beneficiarului lucrării, CNADNR. Până atunci programul rămâne cum a fost stabilit, adică circulaţia pe Defileul Jiului va fi oprită între borele 8-12 şi 14-20. Oricum, dacă orarul restricţiilor va fi modificat, participanţii la trafic vor fi anunţaţi din timp.
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
