Marş pentru viaţă, la Deva

marsCentrul „Noua Speranţă” Deva organizează în capitala judeţului o manifestare prin care urmăreşte să atragă atenţia asupra unui fenomen care a luat amploare în ultimii ani, respectiv avortul. Organizat sub titulatura „Marş pentru viaţă”, mitingul este programat pentru sâmbătă 21 martie a.c., începând cu ora 10, iar toţi cei care doresc să participe la această manifestare sunt aşteptaţi în faţa Primăriei Deva. Printre participanţi, pe lângă profesori şi medici specialişti, la manifestare va fi prezent în calitate de pastor şi Florin Bolosin. Cunoscut mai ales datorită faptului că este comisar de poliţie în cadrul IPJ Hunedoara, Florin Bolosin este unul dintre invitaţii de onoare la manifestare pentru că ştie foarte bine ce înseamnă să salvezi un copil. Poliţistul nu a salvat unul ci doi prunci care au fost abandonaţi de părinţi, iar în urmă cu doi ani a făcut eforturi pentru a mai salva un bebeluş. Pruncul a fost aruncat pur şi simplu la un container de gunoi de către mama sa imediat după ce s-a născut şi norocul a făcut ca angajaţii de la salubritate să-l vadă. Florin Bolosin n-a reuşit să-l ducă în familia sa pe bebeluş, pentru că legea este strâmbă. Deşi mama criminală a fost aruncată în puşcărie pentru fapta sa, tot ea avea drepturi depline asupra bebeluşului şi s-a opus adopţiei.