Gluma zilei. Cum reclamă locuitorii Hunedoarei starea dezastruoasă a şoselelor
Şoselele care leagă municipiul Hunedoara de localităţile învecinate se află într-o stare deplorabilă, iar pentru a atrage atenţia asupra gropilor ce le împânzesc, localnicii au aşezat pe una dintre aceste şosele un „indicator” inedit.
„Atenţie, nu călcaţi iarba”, este mesajul indicatorului plantat în mijlocul unei gropi imense din şoseaua Hunedoara – Teliuc, la intrarea în municipiul Hunedoara. Marcajul inedit, împlântat într-o bucată de zonă verde cu care oamenii au acoperit o parte din groapă, este menit să atragă atenţia şoferilor asupra craterului din asfalt şi autorităţilor faţă de starea proastă în care se află şoseaua.
Drumul judeţean Hunedoara – Teliucu Inferior, care se ramifică în direcţiile Ghelari, Lelese şi Topliţa, este ocupat de gropi. Autorităţile judeţene susţin că o dată ce vremea va permite vor începe reparaţiile şoselei. Şi celelalte şosele care fac legătura dintre Hunedoara şi localităţile învecinate se află într-o stare
asemănătoare. Cele mai multe plângeri ale localnicilor se referă la tronsonul de aproximativ zece kilometri dintre Hunedoara – şi DN 66 (Călan). Pe această porţiune au fost montate indicatoare prin care şoferii sunt informaţi să nu depăşească viteza de 30 de kilometri pe oră, din cauza riscului pe care îl reprezintă drumul.
Şoseaua Hunedoara – Sântuhalm (Deva) este aproape la fel de degradată, iar în ultimele săptămâni traficul este îngreunat de sutele de camioane încărcate cu zgură, care circulă pe DJ 687 din Hunedoara spre şantierul autostrăzii. Drumul judeţean Hunedoara – Silvaş – Prislop este, de asemenea, într-o stare deplorabilă, iar localnicii care vor să circule pe şoseaua Hunedoara – Boş – Groş au şi ei motive de nemulţumire privind starea carosabilului.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
