Norma de hrană pentru poliţiştii locali poate fi acordată
Demersurile legislative privind acordarea normei de hrană pentru poliţiştii locali au fost finalizate astăzi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 198. Partea I a Hotărârii privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art.351 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010. Potrivit acestor reglementări, personalul poliției locale încadrat potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea Poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate beneficia de hrană gratuită, pe timp de pace în baza normei de hrană zilnică stabilită conform prezentei metodologii.
„Am adresat în ședința Senatului din data 19 februarie a.c., o interpelare domnului Liviu Nicolae Dragnea, Ministrul Dezvoltării Regionale și Admnistrației Publice cu privire la
norma de hrană nr. 6 a polițiștilor locali. Prin OUG nr. 65/2014 s-a stabilit dreptul la norma de hrană pentru poliţiştii locali în conformitate cu OG nr. 26/1994. În completarea acestor prevederi legislative, Ministrul Dezvoltării Regionale și Admnistrației Publice urma să propună o Hotărâre de Guvern privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a normei de hrană, fapt ce s-a realizat astăzi prin publicarea documntaţiei în Monitorul Oficial”, transmite senatorul Haralambie Vochiţoiu prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
