Cetatea dacică Piatra Roşie din Munţii Şureanu se dezvăluie călătorilor ca un loc misterios, aproape inaccesibil. Ruinele aşezării înfiinţată pe o stâncă sunt ascunse sub covorul de vegetaţie şi de pământ, iar peste zidurile ei şi peste rămăşiţele drumului pavat antic al cetăţii au crescut fagi.

Puţine indicatoare turistice marchează calea spre cetatea dacică Piatra Roşie. Călătorii ajung cel mai uşor la fortăreaţa dacică pornind din oraşul Călan, pe un drum judeţean asfaltat ce traversează satul Boşorod şi apoi intră pe Valea Luncanilor. Din satul Luncani, drumul se transformă într-un drumeag de pământ ce însoţeşte cursul unui pârâu, lasă în urmă apoi satul Luncani şi se afundă în sălbăticia Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina. Într-un luminiş, o săgeată din lemn, pe care stă scris numele cetăţii, le indică turiştilor intrarea pe ultimii kilometri ai traseului spre Piatra Roşie. Din dreptul ei, un drum forestier greu de străbătut cu maşina, acoperit cu zgură, coteşte la stânga, apoi se încovoaie în jurul unui deal şi se opreşte în final în faţa unei livezi. De aici, o altă săgeată le arată călătorilor poteca spre vechea aşezare. Cărarea de câteva sute de metri urcă în jurul stâncii împădurite pe care în urmă cu două mii de ani a fost ridicată cetatea dacică.

O cetate părăsită

Despre Piatra Roşie, istoricii susţin că a fost construită în vremea regelui Burebista. Fortăreaţa a dominat Platoul Luncanilor timp de un secol şi jumătate, fiind distrusă apoi de legiunile romane, în drumul lor spre Sarmizegetusa Regia.

După ce a fost nimicită, ruinele ei au rămas peste veacuri, fără ca nimeni să le mai reclădească vreodată. Piatra Roşie a fost mai puţin cercetată de arheologi faţă de celelalte cinci aşezări dacice (Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Blidaru, Băniţa, Căpâlna) incluse, alături de ea, în patrimoniul UNESCO.

Cele mai ample săpături arheologice au avut loc timp de două luni şi jumătate în anul 1949. Potrivit istoricilor, Cetatea Piatra Roşie avea două incinte fortificate, ridicate în perioade diferite şi întinse pe o suprafaţă de 1,2 hectare. A fost intens locuită în antichitate, iar pentru o scurtă perioadă în Evul Mediu, ruinele ei au mai oferit adăpost unor localnici. Însă în aproape întreaga perioadă de la distrugerea ei şi până în prezent, Piatra Roşie a rămas izolată, la adăpostul naturii.

Ruinele monumentului aflat în patrimoniul UNESCO sunt pustii. Printre zidurile antice, oamenii au făcut focuri şi au aruncat resturi menajere, însă cum puţini ajung la vechea aşezare distrugerile cauzate de vizitatori nu sunt mari. Natura stăpâneşte cetatea de pe stâncă, ale căror ziduri fie au fost ascunse sub o pătură groasă de vegetaţie şi pământ, fie au fost mutate de aluviuni şi de rădăcinile fagilor îmbărâniţi peste ele. Un drum pavat, vechi de două milenii, s-a păstrat într-o formă excepţională pentru timpul scurs de la construirea lui. În cetatea dacică turiştii mai pot găsi urmele unor ziduri de apărare, rămăşiţele unui altar şi o privelişte impresionantă a ţinutului supravegheat în trecut, de la înălţimea ei.

Descoperiri arheologice

În Piatra Roşie au fost descoperite mai multe discuri din tablă de fier, împodobite cu reprezentări ale unor animale, despre care arheologii susţineau că erau scuturi.Primul a fost scos la iveală în anul 1949, în urma campaniei de săpături arheologice. Atunci, au mai fost descoperite mai multe artefacte, printre care şi o mască de fier, care ar fi înfăţişat-o pe zeiţa Bendis, a destinului. La începutul anilor 2000, braconierii au săpat nestingheriţi pe teritoriul vechii cetăţi, iar descoperirile lor, printre care se numără alte astfel de “scuturi de paradă” au ajuns pe piaţa neagră a antichităţilor.