Monica Iacob – Ridzi a cerut instanţei întreruperea pedepsei

După aproximativ o lună şi jumătate de la condamnarea definitivă în Dosarul „2 Mai”, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob – Ridzi, a cerut instanţei întreruperea pedepsei. Monica Ridzi suferă de mai multe afecţiuni şi se află încarcerată la Spitalul Penitenciar Jilava.

monica-iacob-ridzi-1Cererea a fost înaintată Tribunalului Ilfov, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru data de 30 martie. Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla. În data de 3 martie, a fost transferată la Spitalul Penitenciar Jilava, la solicitatea sa şi la recomandarea medicilor. Fostul demnitar suferă de mai multe afecţiuni, printre care şi trombofilie, care poate provoca coagularea sângelui mai ales în venele profunde ale membrelor inferioare.

În Petroşani se strâng semnături în biserici şi din uşă în uşă

Chiar Monica Iacob – Ridzi a precizat, în cererea înaintată la începutul acestei luni Comisiei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate a Penintenciarului Gherla că afecţiunile de care suferă îi pot pune viaţa în pericol. “Situaţia mea medicală este foarte gravă, fiind diagnosticată de către medicii specialişti din ţară şi străinătate cu 13 afecţiuni, precum leuconeutropenie severă idiopatică, trombofilie prin mutaţie homozigotă şi heterozigotă, boala von Willebrand, tiroidită cronică, sindrom poliuropolidipsie, osteoporoză, gastrită, anemie feriptivă. Trombofilia de care sufăr poate provoca coagularea sângelui mai ales în venele profunde ale membrelor inferioare, cu formare de cheaguri, care pot migra în artera pulmonară ducând la deces prin trombembolie pulmonară”, spunea Ridzi. Tratamentul trombofiliei se poate face prin administrarea de medicamente antiagregante, însă în cazul acesteia sunt însă interzise din cauza bolii von Willenbrand, care se manifestă prin hemoragii severe. „Singura modalitate prin care pot evita formarea de cheaguri în venele profunde ale membrelor inferioare este să mă plimb cel mult la două ore, aspect imposibil într-un regim închis de executare a pedepsei”, a mai explicat fostul ministru.
Pe de altă parte, în Petroşani continuă campania de strângere de semnături în vederea graţierii acesteia. Astfel, enoriaşi de la mai multe biserici din Petroşani, unde este primar Tiberiu Iacob Ridzi, strâng semnături pentru a cere graţierea Monicăi Iacob Ridzi, iar listele ar urma să fie trimise preşedintelui Klaus Iohannis. În plus, semnături se strâng mai nou şi din uşă în uşă, pentru ca acţiunea să fie mai eficientă.