Poliţiştii le-au dat jos cagulele de pe faţă! Percheziţii la hoţii de aparatură electronică

images (4)   S-au echipat „ca la carte”, cu cagule şi mănuşi şi au furat tot ce au găsit într-un magazin care comercualizează aparatură electronică. Poliţiştii au dat de urma lor dimineaţa le-au bătut la uşă.

Nu mai puţin de 10 percheziţii au efectuat polițiștii de investigații criminale din Hunedoara la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt dintr-un magazin care comercializa aparatură electronică, cauzând astfel un prejudiciu de peste 11.000 de lei. În urma perchezițiilor, două persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă. Cei doi, în vârstă de 22 și 24 de ani, sunt bănuiți că, la data de 5 martie a.c., ar fi pătruns, prin forțarea unei uși de acces, în interiorul unui magazin situat pe bulevardul Dacia și care comercializează aparatură electronică. Din interiorul magazinului, cei doi ar fi sustras șase telefoane mobile și un laptop, creând astfel un prejudiciu total de peste 11.000 de lei.

“Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că, cei doi hunedoreni ar fi pătruns în magazin, prin efracție, purtând mănuși și cagule, și ar fi sustras șase telefoane mobile și un laptop, pe care, ulterior, le-ar fi vândut unor clienți de ocazie. În urma activităților investigative, polițiștii au reușit recuperarea a patru telefoane mobile, cercetările continuând în vederea recuperării integrale a prejudiciului și a documentării întregii activități infracționale a persoanelor bănuite de comiterea de infracțiuni”, spun poliţiştii.

Cei doi au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva şi apoi au fost prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.