Proiectul Eco Junior 2015, în 6 şcoli hunedorene
Elevii de la 6 şcoli din judeţul Hunedoara se transformă în vestitori ai primăverii, un proiect derulat de Asociaţia Drumeţii Montane.
Potrivit iniaţiatorilor proiectului “Eco Junior”, anul acesta s-au înscris 512 unități de învățământ, de pe întreg teritoriul țării, peste 1150 de profesori devenind reprezentanți ai Asociației Drumeții Montane. Iar 6 dintre instituţiile de învăţământ participante sunt din judeţul Hunedoara. Până în data de 10 aprilie, profesorii din ciclul preșcolar, primar, gimnazial, inclusiv liceal vor desfășura activități educativ, în cadrul programului “Să știi mai multe,să fii mai bun!”, îndrumaţi de reărezentanţii Asociației Drumeții Montane. “Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vor îmbunătăți educația copiilor în spiritul ecologic și importanța conservării naturii, copiii fiind la ora actuală o armă puternică pentru a schimba lumea în bine”, sunt de părere organizatorii, care subliniază că, îna cest an cele mai căutate activități sunt “Afişul meu ecoligic”, videoproiecţii cu tematică ecologică, “Să alergăm în sac”, “Oul şi lingura”, “Turism în România” sau “Cum se ne orientăm”.
Asociația Drumeții Montane este o organizație non-profit, ce are în componența sa doar voluntari, care se couă şi de activităţile din acest an.


Foto:asociatia.drumetiimontane.ro
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
