Sindicatul Muntele continuă negocierile pentru acordarea tichetelor cadou

muntele sindicatSindicatul Muntele va continua astăzi negocierile începute miercuri pentru acordarea tichetelor cadou angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Datoriile foarte mari ale Complexului Energetic Hunedoara şi încasările din vânzarea de energie extrem de reduse au dus la imposibilitatea respectării Contractului Colectiv de Muncă. Astfel, Sindicatul Muntele a convenit de comun acord cu administraţia ca salariaţii să primească de Paşte tichete cadou şi nu bani, aceasta fiind de altfel o soluţie de reducere a cheltuielilor”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Muntele, primit la redacţie.

Liderii sindicali informează de asemenea că blocarea în subteran a minerilor de la Lonea, începând cu schimbul trei
al zilei de miercuri, 08:04:2015, reprezintă un act voluntar al acestora, manifestat pe fondul nemulţumirilor generale (asigurarea deficitară, uneori critică, a locurilor de muncă cu materii prime şi utilaje) şi accentuat de nemulţumirea neacordării tichetelor cadou. „Sindicatul Muntele nu a organizat şi nici nu a susţinut astfel de acţiuni care nu respectă prevederile Legii 62/2011”, se mai arată în comunicat.