Drumurile de acces la cetățile dacice din munții Orăștiei vor fi modernizate cu fonduri nerambursabile prin Regio – Programul Operaţional Regional

cjh1Astăzi, 10 aprile 2015, a avut loc în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara semnarea contractului de finanţare pentru proiectul Modernizare drumuri de acces pentru integrarea în circuitul turistic european a cetăților dacice din Munții Orăștiei. Proiectul primește finanţare prin Regio – Programul Operaţional Regional, în cadrul axei prioritare 2 „Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale” și a domeniului major de intervenţie 2.1 „Reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane – inclusive construcția/reabilitarea șoselelor de centură”.

cjh2Semnarea contractului de finanţare a avut loc în prezenţa domnului Dorin GLIGOR – Președintele Consiliului Județean Hunedoara şi a domnului Sorin MAXIM – Director general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest.

Proiectul Consiliului Județean Hunedoara, Modernizare drumuri de acces pentru integrarea în circuitul turistic european a cetăților dacice din Munții Orăștiei, vizează modernizarea drumului județean 705A, pe traseul cuprins între localitățile Costești și Sarmizegetusa Regia (km 19+465 – 37+370) și conectarea acestuia la rețeaua drumurilor naționale și la rețeaua TEN. Implementarea proiectului se va face pe parcursul a 8 luni.

Ca urmare a implementării proiectului, vor fi reabilitați mai mult de 17 km de drum județean cu 7 poduri și 9 stații de încrucișare. De asemenea, prin acest proiect vor fi amenajate și 12 parcări. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 41,59 milioane lei (9,41 milioane euro), dintre care aproximativ 32,95 milioane lei (7,45 milioane euro) (la cursul inforeuro 4,4205 lei/euro) reprezintă finanţarea nerambursabilă.