Parc eolian la Petroşani
Consiliul Local Petroşani a aprobat asocierea cu o firmă pentru realizarea unui parc eolian pe o suprafaţă de 30 de hectare de păşune ce aparţine domeniului public al municipiului, însă investiţia întârzie.
Primăria Petroşani pune la dispoziţia investitorului terenul necesar proiectului, iar parcul energetic eolian care ar urma să fie construit în urma asocierii, va fi conectat la investiţia asemănătoare derulată de aceeaşi societate la Petrila. Asocierea dintre investitor şi municipalitatea Petroşani s-a făcut pe o durată de 49 de ani, perioadă în care firma româno-germană care va construi parcul energetic va vira bugetului local cel puţin 6 mii de euro pe an, pentru fiecare turbină amplasată pe cele 30 de hectare de teren, plus restul taxelor către bugetele de stat şi local. Investitorul s-a angajat tot în urma asocierii cu Consiliul Local Petroşani să ajuta la utilarea unor unităţi de învăţământ din localitate. Lucrările la Parcul Eolina Dobraia au început în anul 2009, pe raza localităţii Petrila, când firma a început să monitorizeze parametrii climatici şi să încheie contracte de asociere cu unii dintre proprietarii terenurilor pe care se vor construi turbinele eoliene.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
