Câtă nevoie mai avem nevoie de presă locală ?
Câtă nevoie mai avem nevoie de presă locală ? Aceasta este întrebarea la care jurnalişti din cadrul întregului spectru mediatic al Văii Jiului vor căuta să găsească un răspuns în cadrul seminarului profesional care va avea loc duminică, 3 mai 2015, la Primăria din Petroşani.
Seminarul este dedicat aniversării Zilei Mondiale a Presei şi va fi coordonat de directorul Centrului pentru Jurnalism Independent din România, Ioana Avădani, invitată special cu acest prilej, la Petroşani. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Petroşani, în parteneriat cu Asociaţia Casa Pro Urbis şi instituţiile de presă locală din Valea Jiului.
Știri asemănătoare
Realizatorii de machete de la Clubului Copiilor Valea Jiului, pe podium la Cupa Tomis
Cea de-a XII-a ediție a concursului internațional de machete „Cupa Tomis” de la Constanța aCItește mai departe
Festivalul Cultural „Regatul Dac – Moștenirea din viața dacilor” vă invită să descoperiți atmosfera lumii dacice în Cetatea Orăștiei
Cu toate că părintele istoriei, Herodot îi descria drept „cel mai harnic și mai viteazCItește mai departe
Burger King deschide un nou restaurant, în Deva, la Shopping City Deva. Premii speciale pentru primii clienți.
Burger King inaugurează pe 27 august al 43-lea restaurant din rețeaua națională, în Shopping CityCItește mai departe
CJH susține sportul de performanță: 1.500.000 lei pentru Corvinul Hunedoara în 2026
Consecvent promisiunilor făcute de liderii administrației publice județene odată cu succesul obținut în sezonul precedentCItește mai departe
Se toarnă asfalt pe strada Tineretului din Lupeni, într-un proiect care a dat multe bătăi de cap administrației locale
Locuitorii din zona cartierului Tineretului din Lupeni, la fel ca și reprezentanții administrației publice locale,CItește mai departe
La Uricani încep manifestările de la ediția 2026 a ”Zilelor orașului”
Locuitorii din Uricani sunt invitați în această săptămână, să ia parte la o nouă edițieCItește mai departe
„Povești în culori” un nou vernisaj de artă plastică al artiștilor amatori de la Clubul „Curcubeu” din Deva
A fost o veritabilă zi de sărbătoare pentru artiștii plastici amatori, membri ai Clubului deCItește mai departe
Recunoștință și apreciere pentru șoferii de elită de la Green Line Valea Jiului
Activitatea conducătorilor auto de la operatorul public de servicii de transport local Green Line ValeaCItește mai departe
Bilanț de excepție pentru arcașii din Valea Jiului la Campionatul Național de Field de la Ocna de Sus
După rezultatele excelente obținute în competiția de tir cu arcul dotată cu ”Cupa României”, arcașiiCItește mai departe
Elevii din localitățile Văii Jiului vor beneficia și în noul an școlar de gratuite pe liniile de transport Green Line Valea Jiului
Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Green Line Valea Jiului informează că elevii din învățământul preuniversitar vorCItește mai departe
Regulament pentru repartizarea locuințelor din noile blocuri nZEB din municipiul Lupeni
Consiliul local al municipiului Lupeni urmează să adopte, la finalul acestei luni, regulamentul prin careCItește mai departe
Pasionații de drumeții montane se întâlnesc în Munții Șureanu la Trofeul „Pro Parâng”, ediția a XI-a
Asociația Schi – Turism montan ’’Pro-Parâng’’ Petroșani vă invită la cea de a XI- aCItește mai departe
La Marga, muntele, memoria și cuvântul au intrat în dialog
Ediția a II-a a Taberei de Literatură, Istorie, Filosofie și Etno-Istorie „Kogaionon”, trei zile deCItește mai departe
Refugiul Zănoaga din Parcul Național Retezat a fost modernizat în cadrul unei acțiuni coordonate de Serviciul de Voluntariat Montan
Turiștii care ajung în Parcul Național Retezat se vor bucura de găzduire la Refugiul Zănoaga,CItește mai departe
Ceremonii emoționante la Memorialul Eroilor de la Pasul Vâlcan, în cea de-a XI-a ediție a evenimentului „Prin Război spre Marea Unire”
Din anul 2016, atunci când au fost dezvelite primele busturi din componența Memorialului Eroilor deCItește mai departe
O nouă ediție a evenimentului cultural-patriotic ”Prin Război spre Marea Unire” are loc sâmbătă, 22 august 2026 la Memorialul Eroilor de laPasul Vîlcan
Cetățenii municipiului Vulcan, dar și toți iubitorii de istorie și oamenii cu spirit patriotic suntCItește mai departe
Zona de la intrarea în municipiul Lupeni se transformă radical. Autoritățile construiesc aici, cu bani europeni, un oraș în oraș!
După ce a închis cu succes proiectele din PNRR, municipalitatea din Lupeni își îndreaptă acumCItește mai departe
Olimpicii și campionii Vulcanului au fost premiați de administrația locală
Dincolo de tradiționalele competiții sportive destinate amatorilor și sportivilor legitimați la cluburile din oraș, dincoloCItește mai departe
