PESTE 300 DE PARTICIPANŢI LA CROSUL TINERETULUI
Oameni de toate vârstele de la cei mai tineri şi până la cei trecuţi de prima tinereţe au venit astăzi în faţa statuii lui Decebal pentru a participa la una dintre cele mai iubite competiţii sportive. Crosul Tineretului, căci despre el este vorba a adunat la start peste 300 de participanţi.Cei care au răspuns afirmativ invitaţiei de a participa la cros şi-au dat toată silinţa pentru a ieşi învingători. Startul competiţiei organizate de reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului s-a dat la ora 11:00

„În Piata Victoriei, dar şi in toată ţara, în toate muncipiile resedinţă de judet este un cros dedicat zilei tineretului în aceasta perioada. Mă bucur că sunt peste 300 de elevi din municipiu şi din orasele din zonă care au venit să facă sport şi să alerge, să facă sport pentru masă şi să fie sănătoşi.”Lörincz SZÉLL, director Direcția Județeană de Sport și Tineret Hunedoara.
„Sunt cât de cât pregătită, de la Petroşani am venit, am mai fost şi acum câteva zile la celălalt cros şi am venit şi astăzi”
„ A fost mai uşor de cât m-am aşteptat, a fost frumos, e prima oară când vin şi îmi doresc să mai particip şi la altele”
„ A fost uşor, mi-a plăcut şi m-am clasat printre primii trei”.
Evenimentul a fost organizat simultan şi în alte localităţi din ţară. Pe parcursul competiţiei, traficul din centrul Devei a fost restricţionat.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
