Asociere pe 5 ani pentru promovarea Peşterii Bolii

      Primăria Municipiului Petrosani revine asupra asocierii cu ONG-ul ce are grijă de Peştera Bolii, respectiv Petro Aqua, asta pentru că la primul proiect de lege în acest sens nu s-a stabilit şi o durată a contractului de asociere.

iluminat-pestera-bolii

Municipalitatea din Petroşani s-a asociat în anul 2014 cu Petro Aqua, în vederea organizării unor manifestări culturale pentru promovarea Peşterii Bolii, declarată monument al naturii, dar fără să se stabilească şi o durată a contractului de asociere. Aşa că, edilii revina supra proiectului aprobat în urmăcu un an şi stabilesc asocierea pe o perioadă de 5 ani.

Peştera Bolii este declarată rezervaţie naturală, intrarea fiind făcută pe sub o arcadă ce are înălţimea de 46 de metri. Obiectivul turistic se găseşte la numai 150 de metri de drumul naţional Petroşani – Haţeg. Suprafaţa peşterii este de 10 hectare, în interiorul ei s-au descoperit materiale ceramice neolitice şi eneolitice, iar aici au fost identificate şi două specii de lilieci.  Practic, peștera începe acolo unde Pârâul Jupâneasa se pierde în pachetul de calcarele jurasice printr-un portal spectaculos de 20 m la baza și 10 m înălțime. Galeria principală a peșterii este în general de mari dimensiuni, pe alocuri lărgindu-se în adevarate săli spațioase. Formațiuni de scurgere apar în locurile înalte și pe tavanul galeriei. Pe o lungime de 466 m galeria coboară doar 3 metri. Încă din perioada interbelică, în cea mai mare sală a peșterii au fost organizate concerte muzicale. Sala a fost denumită Sala de concert și dans ca urmare a acusticii deosebite. Prin anii ´60 peștera a fost amenajată cu poduri de trecere peste pârâu dar ele au fost distruse în timp. Peștera a fost abandonată până când speologii locali de la Asociația PETRO-AQUA, au trecut la ecologizarea şi reamenajarea ei. Au fost montate podețe care ușurează parcurgerea întregului gol subteran fără pericol, au fost amenajat iluminatul, iar sala de concert şi dans şi-a redobândit utilitatea.

PesteraBolii

pestera.bolii1