Pensionarii minieri aşteaptă o întrevedere cu Klaus Iohannis

       Reprezentanţii Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri din Valea Jiului spun că au trimis Administraţiei Prezidenţiale o solicitare prin ar dori o întrevedere cu preşedintele ţării. Foştii ortaci n-au primit însă nici un răspuns favorabil.

pens Reprezentanţii pensionarilor care provin din industria minieră a Văii Jiului ar fi vrut să discute cu preşedintele Klaus Iohannis despre mai multe probleme pe care le au, dar mai ales de cea legată de gratuităţile pe care le primeau pentru energia electrică şi cea termică. Aceştia au trimis o solicitare către Palatul Cotroceni dar răspunsul a întârziat să apară. „Ar fi multe de spus despre pensii, gratuităţi, situaţia actuală a acestei industrii care ţine în viaţă Valea Jiului, probleme care-l privesc şi pe preşedinte credem noi. S-au trimis mai multe scrisori către Administraţia Prezidenţială, pentru ca o delegaţie de la noi să fie primită, dar nu am avut succes. Poate preşedintele nu are timp de noi, eram mulţumiţi dacă ne primeau şi consilierii dumnealui, ei puteau să-l informeze pe preşedinte. Şi eu dar şi membrii ligii ne gândim că nu a avut timp să ne primească şi nu pentru că la alegeri Valea Jiului a votat mai mult cu cealaltă parte ”, a declarat Paul David, secretar Liga Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului. Cea mai mare durere a foştilor ortaci este legată însă de „raţia de cărbune”. „Acest drept al minerilor este încă din 1924 în vigoare şi nici măcar Ceauşescu nu a îndrăznit să nu-l acorde. De aceea credem noi că şi preşedintele ar putea ajuta la rezolvarea situaţiei. Pentru noi este important acest ajutor pentru care am muncit o viaţă în mină. Bonurile de cărbune pentru încălzire şi lumină nu pot fi oprite că aşa vrea Uniunea Europeană, noi la angajare am semnat un contract în care erau stipulate aceste drepturi şi care ar trebui respectat de stat”, mai spune David. Ortacii ar putea să-şi reprimească gratuităţile la energia electrică şi cea termică, în acest sens fiind avansate discuţii cu Comisia Europeană, însă, deocamdată, nu s-a ajuns la o soluţie.

[slideshow_deploy id=’14655′]