Cei mai frumoşi cai s-au întrecut la Straja
Cei mai harnici dintre gospodarii care stăpânesc munţii ce străjuiesc Valea Jiului s-au întrecut în Straja, de Sânziene, la un concurs devenit deja tradiţie.
Cursa de cai a momârlanilor a fost şi de această dată principala atracţie, un obicei la fel de vechi ca nedeia în sine şi la care gospodarii momârlani ies să se „fălească cu animalele de povară”. Fiecare momârlan care se respectă are în gospodărie cel puţin un cal şi bunăstarea lui este reflectată de animal, cu cât este mai arătos şi mai puternic cu atât proprietarul lui este mai avut. Tradiţia cere ca animalele de tracţiune să fie suspuse unor probe dificile. Flăcăul care reuşeşte să câştige competiţia este declarat „omul nedeii”.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
