Bogdan Țîmpău, co-presedinte PNL Hunedoara: Ministrul Energiei și premierul Victor Ponta trebuie să-și prezinte demisiile pentru oprirea termocentralelor de la Mintia și Paroșeni

      Deputatul hunedorean este extrem de vehement cu privire la oprirea celor două termocentrale ale Complexului Energetic Hunedoara, în urma unei dispoziţii a Gărzii de Mediu. Liberalul Bogdan Ţîmpău consideră că sistarea activităţii termocentralelor nu are acoperire legală, iar decizia luată este una arbitrară. „Așadar, neexistând presiuni legale pentru sistarea activității, nu poate fi vorba decât despre o presiune politică.

f378c89b1090e514793948324acd7b68

 

În aceste condiții este evident că o instituție a statului, Garda de Mediu, răspunde la comenzile politice ale PSD-ului și aliaților săi, luând măsura sistării activității termocentralelor Mintia și Paroșeni și asta pentru că liderii politici ai acestor partide nu își asumă responsabilitatea unei astfel de decizii. Consecințele sunt grave și îi vor afecta direct pe cei 1219 angajați de la Mintia și 508 de la Paroșeni, parte din cei 6445 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara, cu toții fiind locuitori ai județului nostru. De asemenea, peste 6000 de familii din Deva vor avea de suferit pentru că vor rămâne fără apă caldă și căldură furnizate de către Termocentrala de la Mintia, iar situația se complică și mai mult pentru aceste familii, în condițiile în care procesul verbal de constatare a fost atacat de către conducerea CEH, iar decizia va fi mult amânată pentru că se intră în vacanță judecătorească. În condițiile în care va dura cel puțin 5 luni pentru aflarea deciziei instanței, există riscul ca cele 6000 de familii din Deva să rămână în plină iarnă fără utilități, în timp ce marii oameni de stat ai PSD-ului fug de răspundere”, declară co-preşedintele PNL Hunedoara.

Deputatul Bogdan Ţîmpău îi somează pe Ministrul Energiei, Andrei Gerea și pe Prim-ministrul României, Victor Ponta să-și asume o soluție pentru pentru soarta acestor unități economice vitale pentru județul Hunedoara, iar dacă „nu sunt capabili să identifice soluții viabile pentru salvarea acestor unități economice să-și prezinte de urgență demisiile”.

[slideshow_deploy id=’13837′]