CEDO a decis: Arestaţii preventiv pot primi vizite conjugale
România ar trebui să schimbe regulamentul de aplicare privind măsurile arestului preventiv şi vizitele cojugale. În arestul poliţiei vor trebui să apară camere speciale pentru ca arestaţii preventiv să primească vizite conjugale, scrie ziarulring.ro.

Un român a reclamat la CEDO că i-au fost refuzate două cereri în care solicita permisiunea de a primi vizite conjugale, în condiţiile în care se afla în arest de mai bine de un an. CEDO s-a pronunţat cu privire la reclamaţia românului, precizând că autorităţile din ţara noastră i-au aplicat acestuia un tratament diferenţiat.
Prin urmare, statul român are obligaţia de a schimba Regulamentul astfel încât persoanele arestate preventiv să poată beneficia de acelaşi drept la vizite conjugale acordat şi persoanelor condamnate definitiv.
[slideshow_deploy id=’13836′]
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
