Pus sub urmărire penală de DNA/ Lui Cornel Resmeriţă i se pregateste functia de preşedinte de onoare al PSD Lupeni
Cornel Resmeriță devine preşedinte de onoare al PSD Lupeni. Edilul este suspendat din activitatea administrativă şi s-a retras din cea politică după ce procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală în Dosarul „Gala Bute”.

Fiul său, deputatul Cristian Resmeriţă, i-a succedat la conducerea partidului după ce Cornel Resmeriţă s-a retras în condiţiile în care a fost cercetat inclusiv în arest la domiciliu şi tot el este cel care a făcut anunţul, dându-l ca exemplu pe Ion Iliescu, preşedinte de onoare al social – democraţilor la nivel naţional.
„Cornel Resmeriţă va fi preşedinte de onoare, fără nicio funcţie,conform statutului. S-a decis să i se acorde această distincţie,să-i spunem, ca o recunoaştere a faptului că ce suntem acum ca organizaţie i se datorează în proporţie de peste 90%”, a explicat Cristian Resmeriţă.
Primarul municipiului Lupeni este cercetat într-un dosar de corupţie, disjuns de procurorii DNA din celebrul dosar „Gala Bute”, în care a fost deja trimisă în judecată Elena Udrea. Procurorii DNA au declanşat cercetările în cazul lui Resmeriţă după ce acesta ar fi primit „cu dedicaţie” fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului MDRT, condus de Elena Udrea, pe care le-a direcţionat către Termogaz Company, societate controlată de Adrian Gărdean, în baza unui contract supraevaluat. Primarului suspendat din Lupeni i se impută un prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei.
Știri asemănătoare
„Natura în oglinda sufletului” – vernisaj expozițional Daniela Biriș la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
Bibliotca județeană „Ovid Densușianu” din Deva a găzduit în data de 3 noiembrie 2026, înCItește mai departe
Medalie de bronz pentru CS Inter Petrila la Campionatul Național de Popice
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, arena de popice din cadrul Complexului SportivCItește mai departe
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Scriitoarea Lili Crăciun lansează la Petroșani cartea „Călătorie pe malurile Styxului”
13 noiembrie 2026 este o zi cu noroc pentru pasionații de literatură din Valea JiuluiCItește mai departe
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
