Fostul ministru al Energiei regretă demisia lui Jujan de la CEH
Lucian Ispas | iulie 15, 2015

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, în prezent funcţionar european în domeniul energiei, apreciază că demisia directorului general al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan va complica şi mai mult situaţia acestei societăţi.
„De regulă nu sunt adeptul demisiilor însă, de această dată, îl înţeleg uman pe cel care a făcut acest gest extrem. La Hunedoara politicul e prea implicat, în sens rău, în viaţa acestei societăţi comerciale”, a declarat Răzvan Nicolescu.
[slideshow_deploy id=’17217′]
« Vizită PNL la nivel înalt în judeţul Hunedoara (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Cum bei alcool fără ca să intri în stare de ebrietate? Iată ce soluţie minune ai la îndemână »
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
