PLÂNGERI PE BANDĂ RULANTĂ PENTRU ANDREI GEREA DIN PARTEA DEPUTATULUI CRISTIAN RESMERIȚĂ
Deputatul Cristian Resmeriță a depus o plângere penală împotriva Ministrului Energiei, Andrei Gerea. Și asta pe motiv că nu a răspuns solicitării sale în termen de 30 de zile așa cum ar fi trebuit, ci în 3 luni.
“Am primit răspuns în iulie în condițiile în care am făcut în aprilie această întrebare, deși trebuia să primesc răspuns în 30 de zile. Biroul meu parlamentar în momentul de față lucrează la o plângere penală îndreptată împotriva ministrului Gerea pentru faptul că a întârziat nepermis de mult să răspundă unui parlamentar în funcție.” a declarat deputatul Cristian Resmeriță.
Deputatul nu se oprește aici. Acesta a fost indignat de faptul că, după ce că a primit răspunsul foarte târziu, nu i s-au pus la dispoziție toate informațiile de care Cristian Resmeriță avea nevoie, respectiv atât salariul brut cât și cel net pe care îl avea Constantin Jujan. Din acest motiv acesta are de gând să facă nenumărate plângeri penale împotriva lui Gerea.
“Deși am pus o întrebare cât se câștigă și din punct de vedere net, adică cât îi intră omului efctiv pe card, nu mi-a fost dat acest răspuns datorită acesti lucru o să fac și această plângere penală.” a adăugat deputatul Cristian Resmeriță
La felul în care deputatul este pornit înspre a face plângeri penale, cu siguranță vor mai fi și altele în legătură și cu alte persoane și instituții.
[slideshow_deploy id=’17636′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
