Ce vacanțe se pot face în țară cu voucherele oferite de angajator
Românii vor putea pleca în concediu pe banii angajatorului. Dar nu oriunde, ci numai în destinaţiile din ţară.

Vouchere de vacanță pentru a încuraja turismul intern, asta a decis guvernul. Salariaţii pot primi astfel de la angajator decontarea cheltuielilor de cazare, masă şi distracţie în limita a maximum 6.300 de lei.
Pot oferi aceste tichete de vacanţă atât firmele private cât şi instituţiile de stat. Bugetarii le vor primi în locul actualelor prime de vacanţă, iar cei din mediul privat depind de generozitatea patronului.
2,3 milioane de români și-au făcut concediul în ţară, în prima jumătate a anului. Creșterea față de anul trecut este de 13%. Pentru că numărul de străini veniți în România este de trei ori mai mic, Guvernul vrea să încurajeze turismul intern prin introducerea voucherelor de vacanță.
Suma este suficientă pentru un circuit în cele mai mari orașe ale țării timp de trei săptămâni. Sau aceeași perioadă puteți petrece într-o stațiune montană, la un hotel de trei stele cu demipensiune. Cine preferă marea poate sta două săptămâni la un hotel de 3 stele, dar cu all inclusive.
Dacă la primele de vacanţă un patron plătea pentru 6.300 de lei încă 4.800 de lei la stat, în cazul voucherelor angajatorul îşi scade din contribuţiile pentru impozitul pe profit 4.800 de lei.
Cel mai mare emitent de vouchere din România estimează că valoarea pieței va ajunge la 400 de milioane de euro anual.
Autorităţile spun că din toamnă acestea vor putea fi şi folosite. Voucherul de vacanţă nu este transmisibil și orice depăşire a valorii tichetului este suportată de turist.
[slideshow_deploy id=’13836′]
Digi24.ro
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
