DOLIU în FOTBALUL ROMÂNESC. Doi jucători au murit după ce s-au răsturnat cu decapotabila

     Potrivit cercetărilor efectuate de către poliţiştii veniţi la faţa locului, maşina în care se aflau cei doi tineri (Fiat Brava decapotabil), a părăsit carosabilul în urma vitezei excesive, iar într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător prin indicator rutier şi marcaj continuu, şoferul Mitraşca a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un gard din beton, scrie sportulsalajean.ro.

accident-mortal-salaj-6_39172800

Sfârşit tragic pentru doi jucători de la Frăţia Măerişte. Florin Mitraşca (21 de ani) şi Cosmin Ghencean (19 ani) au decedat într-un tragic accident rutier, ce a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.40, în localitatea Bobota, pe DN 1 F.Impactul a fost atât de puternic încât cei doi tineri au murit pe loc, iar cei de pe echipajul de intervenţie veniţi la faţa locului nu au putut face nimic, decât să constate decesul.

accident-mortal-bobota-14_37956400

La scurt timp, tragica veste a ajuns în tot judeţul, dar mai ales în comuna Măerişte, care acum este în doliu. Prietenii şi apropiaţii au doar cuvinte de laudă la adresa celor doi tineri, care în paralel cu munca sau şcoala împăcau şi fotbalul şi erau doi jucători de bază la Frăţia Măerişte.

accident-mortal-bobota-10_24645000

Dacă Florin Mitraşca, golgheterul echipei din sezonul trecut (cunoscut sub numele de Cucu), evolua la Frăţia de mai bine de 7 ani şi era căpitanul echipei, Cosmin Ghencean a fost legitimat la gruparea din Liga a V-a, de mai bine de doi ani, ambii fiind cunoscuţi ca doi jucători luptători.

accident-salj2_08955700

„Nici acum nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Erau doi băieţi de treabă şi jucători foarte buni la echipa de fotbal, pe care ne-am bazat tot timpul. Aseară am fost împreună la bar şi ne-am uitat la meciul Stelei, iar Florin ne povestea despre locul său de muncă din străinătate şi era plin de viaţă. Era foarte încântat că şi-a cumpărat o maşină. Cei doi erau prieteni foarte buni. Păcat că au plecat dintre noi mult prea devreme”, a spus cu lacrimi în ochi, conducătorul echipei de fotbal, Frăţia Măerişte, Ioan Chiorean.

accident-salaj1_66683300

Din păcate, este a doua astfel de tragedie în mai puţin de două săptămâni, în judeţul Sălaj, după ce două tinere au decedat în urma tragicului accident de la Cizer.

[slideshow_deploy id=’1053′]

Sursa:http://www.romaniatv.net/