Negocierea CCM la final. Administraţia CEH a tăiat tot de la cei cu venituri mici şi şi-a pus la adăpost protejaţii!

            Numită politic şi plătită cu salarii nesimţit de mari, administraţia Complexului Energetic Hunedoara a făcut economii, în noul Contract Colectiv de Muncă al minerilor şi energeticienilor, prin tăierea drepturilor tot de la cei cu venituri mici. La negocieri nu a avut, din câte se vede, nici măcar un dram de compasiune pentru cei care îşi pierd capacitatea de muncă la LOCUL DE MUNCĂ!

CEH-Petrosani-protest_resize

 

Pe fondul dezbinării sindicale, administraţia CEH, numită pe criterii pur politice, poate să taie şi să spânzure, fără să aibă o opoziţie reală. Protestele de stradă sunt copii palide ale celor de odinioară şi nu mai sperie pe nimeni, iar angajaţii pierd drepturi după drepturi. O recunosc direct şi deschis reprezentanţii Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH, care atrag atenţia că fără o acţiune comună a tuturor angajaţilor, indiferent de apartenţa sindidcală, lucrurile vor merge vertiginos la vale, iar de pierdut au tot cei care trudesc din greu şi câştigă din ce în ce mai puţin. „Negocierea CCM a dus la diminuări de drepturi care pe bună dreptate au nemulţumit salariaţii CEH. Dacă anul trecut administraţia tăia drepturile pensionarilor şi copiilor, anul acesta administraţia a hotărât că trebuie să taie drepturile handicapaţilor. Cea mai dură reducere a fost cea de la salariile compensatorii pentru cei care îşi pierd capacitatea de muncă. Art. 66 (5) stabilea câte salarii primesc cei care devin inapţi fizic sau psihic. Din păcate salariile compensatorii au fost reduse la nivelul minim brut pe economie, numărul lor fiind stabilit în funcţie de vechimea în muncă. Aceeaşi administraţie a redus şi gratuitatea la transportul spre şi de la locul de muncă, de la 75 km pe sens, la 15 km pe sens. Au fost afectaţi salariaţii cu venituri mici care, datorită faptului că această ţară nu le-a dat şansa să îşi găsească un loc de muncă aproape de casă, se văd nevoiţi să scoată acum din buzunarul şi aşa gol, peste 300 lei”, a declarat Cristian Iştoc, liderul Departamentului Energetic şi vicepreşedinte al Sindicatului Muntele. Grav este că apropiaţii şefilor ori cei numiţi pe criterii politice plătiţi fără să facă nimic huzuresc în continuare Astfel, au fost salvate cele şase posturi de consilieri ai directorului general, plătiţi cu dublul sumei economisite la transport;  au fost salvate acele locuri de muncă care nu produc nimic deoarece sunt ocupate de salariaţi angajaţi pe criterii politice; au fost păstrate contractele umflate cu transportatorii;  au fost păstrate funcţiile de conducere chiar dacă performanţa întârzie să apară, după cum reclamă chiar sindicaliştii, care fac apel la unitate. “Într-un cuvânt această reducere este o pată pe obrazul administraţiei numită politic şi plătită cu salarii nesimţit de mari pentru performanţa de a băga CEH în insolvenţă. Dar să nu uităm de lipsa de activitate sindicală la nivelul salariaţilor, de lipsa de implicare a celor 8 sindicate nereprezentative din CEH care aşteaptă doar să speculeze aceste pierderi de drepturi. Fără o acţiune comună a tuturor salariaţilor indiferent de apartenenţa sindicală, în curând CEH va intra în insolvenţă iar apoi în lichidare”, subliniază Cristian Iştoc.

[slideshow_deploy id=’13842′]