Rămân sub control judiciar, dar au mai multe libertăţi
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au respins cererile formulate de o parte a inculpaţilor din “Dosarul Moloţ” privind revocarea măsurii controlului judiciar.

Totuşi, instanţa a admis alte solicitări formulate. Astfel, pentru fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint judecătorul de caz a admis solicitarea având ca obiect modificarea programului de supraveghere şi a dispus ca acesta să se prezinte la organul de poliţie desemnat o dată la două săptămâni. Pentru omul de afaceri Robertto Patrick Venter magistraţii au admis cererea având ca obiect modificarea programului de supraveghere şi au dispus ca acesta să se prezinte la organul de poliţie tot o dată la două săptămâni. De asemenea, au fost de acord şi cu solicitarea privind ridicarea interdicţiei de a lua legătura cu Mircea Moloţ, care este socrul său.
Remintim că Mircea Moloţ, Tiberiu Balint, Vasile Axinte, Milică Pup şi Roberto Venter sunt cercetaţi într-un dosar care vizează infracţiuni de spălare de bani, luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, lucrare penală instrumentată de DNA. Cercetarea sub control judiciar în acest dosar a fost dispusă la începutul lunii martie de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Alba Iulia.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
