Municipalitatea din Petroșani pregătește o nouă ediție a Târgului de Produse Tradiționale

    Succesul celor 4 ediții ale ”Târgului de Produse Tradiționale” organizate deja la Petroșani, determină autoritățile publice locale din acest municipiu să ia în calcul organizarea evenimentului și în acest an, în cursul lunii octombrie.

DSC_0108

 

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi explică faptul că ”prin organizarea acestui eveniment dorim să susținem producătorii locali, micii fermieri și meșteșugari să poată valorifica produsele tradiționale în cadrul unui eveniment dedicat acestui lucru.” În plus, edilul este de părere că acest eveniment are și rolul de a pune în valoare tradițiile comunităților locale din Valea Jiului, fiind totodată un semn de respect față de trecutul comunității în care trăim și un omagiu adus părinților și bunicilor noștri.

dsc09682-794x595

Pe tarabele producătorilor locali din Petroșani și Valea Jiului, dar și ale celor invitați să-și etaleze produsele tradiționale din alte zone ale țării, se vor regăsi și în acest an produse precum sloiul de oaie, brânza de oi sau telemeaua de vacă, cozonacii tradiționali etc., produse certificate și premiate la diverse târguri de profil din țară și din străinătate.În plus, și la ediția din acest an a Târgului Produselor Tradiționale de la Petroșani,organizatorii doresc să ofere publicului o degustare de produse specific momârlanilor. În acest sens, municipalitatea va aloca 15.000 de lei pentru producerea și distribuirea câtorva mii de porții de tocană de oaie și păsat pentru toți cei care vor participa la acest inedit eveniment.

[slideshow_deploy id=’17454′]