Cabana Jieţ îşi caută chiriaş
Cabana minerilor de la Jieţ îşi caută chiriaş. Complexul Energetic Hunedoara a lansat deja oferta, iar licitaţia a fost programată pentru data de 8 octombrie.

Odată cu fosta cabană a minerilor, astăzi mai mult obiect de „muzeu” a fost scos la licitaţie şi terenul de sport aferent, însă pentru cele două obiective vor fi organizate licitaţii separate.
De precizat că ideea închirierii unor bunuri imobile care nu aduc suficiente venituri Complexului Energetic Hunedoara a fost agreeată şi de ministrul Energiei, Andrei Gerea. Propunerea este cuprinsă în cadrul unui program pe termen scurt privind reorganizarea şi eficientizarea activităţii Complexului Energetic Hunedoara, adoptat la finele lunii februarie şi implementat în cursul acestui an. Acesta vizează, printre altele, „iniţierea unor proceduri în vederea închirierii unor active disponibile – cantina SE Deva, microcantina SE Paroşeni, Hotel Onix, Cabana Jieţ şi Cabana 5 Sud Lupeni”.
[slideshow_deploy id=’19869′]
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
