Inter Petrila revine în top
După victoria în faţa celor de la Hercules Lupeni, Inter Petrila urcă pe poziţia a treia în clasamentul judeţean de fotbal, la trei puncte distanţă de Metalul Criscior Brad şi la cinci puncte faţă de Şoimul Băiţa, ocupanta primului loc.

Deşi au deschis scorul, relativ repede, prin Brânduşă (min 13), oaspeţii nu au reuşit să menţină rezultatul până la finele partidei, Kalai şi Câmpean fiind armele secrete ale Interului

După pauză petrilenii a intrat în teren ceva mai determinaţi, fapt care s-a resimţit imediat pe tabela de marcaj.

După 10 minute disputate din repriza secundă, Kalai restabilea egalitatea, urmând ca lovitura decisivă să vină din partea lui Adi Câmpean, căpitanul Interului, în minutul 76, când Interul prelua frâiele partidei şi pe tabela de marcaj. Victoria cu 2-1 obţinută în faţa lupenarilor, aduce în dreptul Interului 10 puncte din 15 posibile şi o revenire meritată în primele 3 echipe ale judeţului.

[slideshow_deploy id=’17452′]
Știri asemănătoare
După victoria cu Oltul Curtișoara, mergem la Filiași! Daniel Crăciunesc: „Sunt 3 puncte importante puse în joc și trebuie câștigate!”
Minerul Lupeni a bifat etapa trecută un nou succes important, 2-0 pe teren propriu cuCItește mai departe
Sportiva din Aninoasa Daria Patricia-Steliana Graur reprezintă România la Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Dakar 2026
Pentru prima oară în istoria disciplinei olimpice de tir cu arcul, România va fi reprezentatăCItește mai departe
„Panterele negre”, din Petroșani pe tatamiul Cupei Mondiale
CS Pantera Neagră Petroșani pornește spre Benidorm, în Spania, pentru participarea la Cupa Mondială deCItește mai departe
Stadionul „Petre Libardi” din Petroșani a fost omologat pentru meciurile din SuperLigă
Este oficial: stadionul „Petre Libardi” din Petroșani poate găzdui meciuri din SuperLiga fotbalului românesc! ReprezentanțiiCItește mai departe
Debut de sezon competițional, cu sportivii CS Poli Karate câștigători la Cupa Memorial „Dan Puicea” – Severin
Tinerii sportivi de CS Poli Karate au consemnat un debut excelent în noul sezon competițional,CItește mai departe
Petroșaniul țintește spre performanță odată cu succesul Campionatului Național Outdoor la tir cu arcul
Sport cu rădăcini adânci în activitatea sportivă a Văii Jiului, cu rezultate de excepție obținuteCItește mai departe
Motoare turate și adrenalină la maxim la circuitul de automobilism „Trofeul Straja”, câștigat de Alen Duma
Sute de cai putere, motoare turate la maxim, adrenalină și spectacol automobilistic total au fostCItește mai departe
Spectacol pe teren și în tribune la primul meci în nocturnă de pe stadionul „Petre Libardi” din Petroșani
Mii de oameni din toate localitățile Văii Jiului au venit sâmbătă seara (19 septembrie 2026,CItește mai departe
Petroșaniul găzduiește Campionatul Național Outdoor 2026 la tir cu arcul
Cel mai important eveniment intern oficial al anului 2026 organizat de Federația Română de TirCItește mai departe
Sute de oameni din vestul țării pedalează în Săptămâna Europeană a Mobilității la RO Bike Valley 2026
Sute de oameni din vestul țării vor ieși la pedalat, în Săptămâna Europeană a MobilitățiiCItește mai departe
Derbyul fotbalistic al Văii Jiului, Jiul Petroșani-Minerul Lupeni, inaugurează nocturna de pe stadionul „Petre Libardi”
Stadionul „Petre Libardi” este acum pregătit pentru omologare în vederea găzduirii meciurilor de fotbal dinCItește mai departe
O nouă victorie pentru Maria Iacob-Ridzi, în turneul de tenis de câmp de la Craiova
După două rezultate excelente obținute pe tabloul unor competiții naționale de tenis de câmp înCItește mai departe
Experiențe de drumeție la Trofeul „Pro Parâng”, în paradisul montan de la Luncile Prigoanei
Ediția a XI-a a Trofeului „Pro Parâng”, care încheie ediția din acest an a CampionatuluiCItește mai departe
Pasul Vîlcan, punct de atracție pentru sportivi și iubitori de munte, la ediția a XIII-a a concursului sportiv ”Castelul din Carpați”
Așa cum era de așteptat, a fost nu doar o vreme pe cinste ci șiCItește mai departe
Ediția a XIII-a a crosului montan „Castelul din Carpați” de la Pasul Vîlcan se anunță a fi una de excepție
Eveniment sportiv tradițional organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, cu implicarea pasionatuluiCItește mai departe
Minerul Lupeni oferă abonamente cu locuri dedicate la meciurile de fotbal
Pentru iubitorii de fotbal din municipiul Lupeni, a început un nou sezon competițional, cu aceeașiCItește mai departe
Primăria Hunedoara contribuie cu 25% din valoarea investițiilor la construcția noului stadion al Corvinului
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat, în unanimitate, cofinanţarea de care este nevoie pentruCItește mai departe
Stadionul de Superligă de la Petroșani e aproape gata pentru omologare. Oficialii județului Hunedoara au inaugurat nocturna și noul gazon.
În ultimele două luni de zile sau făcut eforturi uriașe și s-au cheltuit sume recordCItește mai departe
CJH susține sportul de performanță: 1.500.000 lei pentru Corvinul Hunedoara în 2026
Consecvent promisiunilor făcute de liderii administrației publice județene odată cu succesul obținut în sezonul precedentCItește mai departe
Bilanț de excepție pentru arcașii din Valea Jiului la Campionatul Național de Field de la Ocna de Sus
După rezultatele excelente obținute în competiția de tir cu arcul dotată cu ”Cupa României”, arcașiiCItește mai departe
