POTECA TEMATICĂ VALEA DINOZAURILOR A FOST REAMENAJATĂ

Dinozaurilor din Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, considerată una dintre cele mai frumoase 7 poteci tematice din România, îi invită pe turişti la o călătorie fascinantă pe urmele dinozaurilor pitici. Este, de altfel, şi primul proiect de land art din Ţara Haţegului.

Valea-Dinozaurilor

Pe parcursul celor 8 km de traseu, între localităţile Sînpetru, Ohaba Sibişel şi Nucşoara, vizitatori au parte de o mulţime de surprize. Punctul de început al călătoriei este Casa Tradiţiilor unde pot afla povestea comunităţii din Sîntămăria Orlea şi a locurilor unde s-au descoperit primele fosile de dinozauri. În imediata apropiere, Casa Dinozaurilor Pitici îi introduce în lumea dinozaurilor unici la nivel mondial datorită dimensiunilor lor, dar şi a paleontologiei (domeniul care se ocupă cu studiul acestora), iar apoi pot descoperi biserica din Sînpetru, unul dintre cele mai vechi monumente de zid.

Valea-dinozaurilor_lacul-din-pietre-1

Dar până să ajungă să îi cunoască pe cei mai mici dinozauri din lume, “la Groapă”, pe Valea Sibişelului, vizitatorii sunt întâmpinaţi de prietenosul balaur Petrică. Aici pot renunţa la maşină, se pot odihni în spaţiul de relaxare, iar cei mici pot să tragă o porţie zdravănă de joacă împreună cu simpaticul balaur. Traseul merge mai departe spre punctul numit “la Scoabă”. Un lac din pietre albastre creează atmosfera din vremea dinozaurilor când, pe aceste locuri, era o insulă tropicală înconjurată de apele Mării Thetys, iar crocodili şi ţestoase se bălăceau în voie. Odată trecut lacul, turiştii pot lua loc în amfiteatrul în aer liber, pot asculta concertul naturii şi pot face cunoştinţă cu locurile şi creaturile care le populau acum 72 de milioane de ani, prin intermediul panourilor informative.

Valea-Dinozaurilor

Valea DinozaurilorDupă întâlnirea cu locurile de baştină ale dinozaurilor pitici, turistul îşi poate continua traseul pe jos sau cu bicicleta pentru a se bucura de frumuseţea câmpurilor cu granit, a peisajelor, a arhitecturii tradiţionale locale, din satele Ohaba şi Sibişel. Traseul continuă spre Nucşoara – la Centrul de vizitare al Parcului Naţional Retezat, Mălăieşti – unde pot vizita Cetatea de la Mălăieşti şi pot admira fluturii, dar şi florile din Fâneţele cu narcise, şi Peştera – unde pot descoperi un adevărat complex al tehnicii populare compus din o moară, o vâltoare şi un cuptor de var.

Proiectul “„Poteca tematică Valea Dinozaurilor” a fost derulat pe parcursul verii 2015 de către Asociaţia Geomedia, împreună cu voluntarii pentru Geoparc.

„Mi-a plăcut foarte mult acest proiect și mă bucur că am putut lua parte la el, deoarece m-a ajutat să îmi cunosc mai bine locurile în care am copilărit. Cred că prin amenajarea traseului îi ajutăm și pe turiști să descopere frumusețea acestei Văi a Dinozaurilor”, este de părere Andreea Cioană, voluntar.

“Proiectul Valea Dinozaurilor a reprezentat pentru mine o mare parte din timpul liber petrecut într-un mod plăcut, interesant şi creativ alături de o echipă care mi-a devenit, pe parcursul verii, foarte dragă”, apreciază Petra Lînaru, voluntar.

Valea Dinozaurilor -Balaurul PetricăAcest proiect se alătură altor două proiecte majore – “Livada senzorială” şi “Grădina aromată a timpului”, care au dus la creare de noi puncte şi trasee de vizitare pe teritoriul Geoparcului, dar şi la dezvoltarea de activităţi educaţionale şi de formare pentru integrarea potecii în activităţile comunităţii locale şi ale Reţelei EduGeoparc, prin intermediul atelierelor şi sesiunilor de formare adresate elevilor, membrilor Asociaţiei Femeilor din Sîntămăria Orlea şi promotorilor de turism din zonă.

Proiectul a fost realizat mulţumită unei finanţări din partea Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România, dar şi parteneriatului dintre Asociaţia Geomedia şi Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Hațegului – Universitatea din Bucureşti, Asociația Femeilor din Sîntămăria Orlea, Primăria comunei Sîntămăria Orlea şi Şcoala Gimnazială Sîntămăria Orlea.

[slideshow_deploy id=’13837′]