Construcţii care stau să cadă pe trecători

Mai multe imobile dintr-un cartier al municipiului Petroşani prezintă un risc ridicat pentru trecători din cauza coşurilor de fum şi a balcoanelor, care stau să se prăbuşească în orice clipă. Autorităţile locale ar interveni însă legea nu le dă acest drept. Inspectoratul în Construcţii este cel care constată pericolul şi le pune în vedere proprietarilor să remedieze problema.

blocuri dimitrov (3)_resize

Cartierul Dimitrov din municipiul Petroşani este una dintre cele mai selecte zone ale municipiului însă şi cu cel mai mare pericol pentru locuitori. Construit în urmă cu mai bine de jumătate de secol după modelul sovietic, cu blocuri pe două niveluri care formează o cazemată şi cu înălţime foarte mare, cartierul are astăzi adevărate capcane atât pentru familiile care locuiesc acolo cât şi pentru cei care trec prin zonă. Blocurile au fost prevăzute cu coşuri înalte de fum şi balcoane, însă regulile privind securitatea în construcţii erau altele decât astăzi. Odată cu trecerea timpului coşurile de fum s-au degradat, la fel şi multe dintre balcoane, iar acum se pot prăbuşi în orice clipă. O parte a locatarilor acestor imobile au înţeles pericolul şi şi-au demolat hornurile periculoase şi chiar balcoanele, sau le-au consolidat. Mulţi însă mizează pe faptul că nu li se poate întâmpla chiar lor. În acest caz fiind vorba de proprietăţi private, municipalitatea nu poate interveni pentru a consolida sau demola coşurile de fum sau balcoanele care prezintă pericol pentru cetăţeni. Poate veni în sprijinul locatarilor cu constructori specializaţi.

 

 

[slideshow_deploy id=’17636′]