Începe procesul pentru viitorul Termocentralelor Mintia şi Paroşeni
La Judecătoria Petroşani începe, astăzi, procesul dintre Complexul Energetic Hunedoara şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Hunedoara. Un dosar în care vom afla – la sfîrşitul judecăţii- dacă Termocentralele Mintia şi Paroşeni îşi sistează activitatea până la conformarea la cerinţele de mediu ori îşi va putea continua activitatea, la fel ca şi până acum.

Oficialii CEH au cerut în instanţă anularea procesului verbal de contravenţie din data de 23.06.2015 prin care s-a dispus sistarea activităţii la Sucursala Electrocentrale Deva şi SE Paroşeni. În luna iunie, Garda de Mediu a decis suspendarea activităţii la cele două termocentrale incluse în CEH din cauză că nu s-au conformat normelor de mediu în vigoare. Comisarii de mediu au precizat că, în vederea obținerii Autorizației Integrate de Mediu, la Mintia este necesară realizarea investițiilor ce decurg din respectarea Directivei 2001/80/C pentru cele trei instalații mari de ardere (IMA1, IMA2, IMA3), respectiv reabilitare electrofiltre, reabilitare azătoare cu NOx redus. De asemenea, pentru Mintia s-a decis aplicarea unei sancţiuni în valoare de 60.000 lei pentru că unitatea funcționează fără a deține autorizație integrată de mediu. La Paroşeni, în schimb, trebuie finalizată investiţia privind desulfurarea gazelor de ardere, care este de altfel aproape finalizată, respectiv schimbarea tehnologiei de colectare, transport și depozitare a zgurii și cenușii. Închiderea celor două termocentrale ar reprezena cântecul de lebădă pentru compania energetică, dat fiind faptul că veniturile principale pentru derularea activităţii CEH vin exact din vânzarea de energie.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
