Alegeri la Departamentul EM Vulcan al Sindicatului Muntele

La Mina Vulcan sunt programate, pentru data de 5 noiembrie, alegeri pentru desemnarea noului lider de sindicat, după ce actualul președinte al Departamentului EM Vulcan al Sindicatului Muntele, Ion Ciubotaru și-a anunțat retragerea din funcție.
În cursa pentru desemnarea viitorului lider sindical de la mina Vulcan s-au înscris 5 salariați ai EM Vulcan, membrii ai acestei organizații sindicale, respectiv Victoria Martin, Octavian Gheorghiu, Daniel Calimandruc, Mihai Dafinoiu și Levente Biro.
Cu mai puțin de o săptămână până la data la care cei peste 700 de ortaci de la mina Vulcan vor fi chemați la urne pentru a-și alege liderul care va conduce sindicatul reprezentativ al minei, chiar dacă opțiunile oamenilor sunt încă incerte, se pare că acestea oscilează între șeful sectorului Aeraj, ing. Octavian Gheorghiu și maistrul Daniel Calimandruc.
Oamenii vor trebui până joi, 5 noiembrie, să se hotărască dacă vor vota pentru promovarea în funcția de lider de sindicat a unui tânărului inginer Octavian Gheorghiu, în vârstă de 39 de ani (cel mai tânăr dintre cei înscriși în cursă și singurul care poate duce, în mod absolut legal, până la capăt un mandat de 4 ani fără a atinge vâsta de pensionare) sau dacă îl vor promova în funcție pe actualul vicepreședinte al organizației sindicale, protejându-l în acest fel de obligativitatea ieșirii la pensie la vârsta legală de 45 de ani.
[slideshow_deploy id=’19869′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
