Trecutul financiar nu prea îl recomandă/ Emil Floruţ adus în fruntea CEH pe baza ordonanţei corporatiste

Contestat de liderii de sindicat, care după discuţiile purtate sunt convinşi că încearcă ascunderea adevărului sub preş, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara a fost ales pe baza ordonanţei privind guvernanţa corporatistă a întreprinderilor publice. Practic, acesta ar fi trecut prin filtrul unor fire specializate în recrutare resurse umane.

Emil_Florut1-e1442762015802

După Daniel Andronache şi, mai ales, Aurel Niculescu, actualul director general al CEH; Emil Floruţ, este printre cei mai contestaţi conducători au entităţii energetice. Adus în Valea Jiuluid in Bihor, Floruţ a prezentat tot felul de idei de redresare a companiei energetice, inclusive de producere a cocsului, şi a vorbit despre “foarte mulţi investitori interesaţi de CEH”. Nici accesarea unor credite nu ar fi o problemă pentru directorul CEH, asta deşi orice bancher sănătos la cap s-ar gândi de 1000 de ori înainte să semneze un împrumut pentru o societate căreia i se cere insolvenţa în instanţă tocmai din cauza datoriilor şi care are mari probleme financiare. Ministerul Energiei pare să fie, însă, fanul numărul unu al “generalului” Emil Floruţ ales, din câte se spune, nu pe criterii politice – deşi, fatalitate!, este partidul bun – ci pe baza criteriilor stabilite prin OUG 109/ 2011 provind guvernaţia corporatistă a întreprinderilor publice, după cum a  precizat ministrul Energiei, Andre Perea. Practic, spune oficialul, Consiliul de Administraţie a fost asistat de  un consorţiu de firme specializate în recrutare resurse umane, format din SC Quest Advisors SRL şi Transearch International SRL; o asociere cu care cei energie lucrează pe CEH încă din 2011. Până în acest an, însă, CEH nu a avut un manager ales în baza ordonanței corporatiste însă cei de la Quest Advisors SRL, împreună cu cei de la Transearch International SRL sunt cei care au ales administratorii CEH, adică membrii Consiliului de Administrație, care au încasat sume colosale de bani pentru a lăsa corabia să se scufunde.  Şi, în timp ce directorii CEH au încasat salarii de zeci de mii de lei lunar, membrii Consiliului de Administrație au avut și ei indemnizații deloc de neglijat, asta în condițiile în care criteriile de performanță au lipsit cu desăvârșire.

Numit director al CEH la jumătatea lunii septembrie, Emil Floruţ vine tot din domeniul energiei. Mai precis, Floruţ a fost director al Electrocentrale Bihor, dar a activat şi în mai multe consilii de administraţie. Doctor în inginerie electrică, Emil Floruţ a ieşit însă la pensie din zona MApN, potrivit declaraţiei sale de avere, şi este membru al ALDE, formațiunea politică condusă de Călin Popescu Tăriceanu, din care face parte şi ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Despre Emil Floruţ s-a mai spus că îşi leagă strâns numele de falimentul societăţii Mondo Trafic Transilvania SRL Oradea, al cărei administrator statutar a fost. Presa a mai scris că Emil Floruţ s-a ocupat de punerea în aplicare a unui plan de reorganizare a societăţii, dar aşa de bine s-a aplicat planul, ori aşa de bine a fost întocmit, încât s-a reuşit doar achitarea unei creanţe către Bancpost SA, în sumă de 100.000 de lei. Nici firma sa Floruţ Emil SRL Oradea nu s-ar fi descurcat financiar foarte bine, dar acest aspect nua  contat în alegerea lui ca manager al celui mai important agent economic din judeţul Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’13835′]