Lecţie de umanitate oferită de o asociaţie italiană pentru un petroşenean

Mircea Borca a primit o nouă şansă la o viaţă aproape normală, după ce o asociaţie umanitară din Italia i-a întins o mână de ajutor, atunci când avea mai mare nevoie.

caruciorRămas fără un picior ca urmare a unei afecţiuni medicale, ca să se poată deplasa, Tiberiu Borca – fost angajat al Primăriei Municipiului Petroşani se folosea de un vechi cărucior cu rotile. Avea însă, nevoie de unul mai performant, care este însă mult prea costisitor. Problema şi-a găsit o rezolvare neaşteptată, de la mii de kilometri depărtare. Consilierul judeţean Dorina Pleşcan, care cunoştea bine problema lui Tiberiu Borca, a aflat despre o asociaţie socio – culturală italiană “Ulpia Traiana Romana”, care derulează mai multe programe umanitare. “Am luat iemdiat legătura cu reprezentanţii acestei asociaţii socio – culturale, cărora le-am explicat situaţia. Răspunsul lor a fost extrem de prompt şi ne-au trimis, gratuit, un cărucior cu rotile mult mai performant, cu care Tiberiu Borca să se poată deplasa mult mai uşor”, a declarat Dorina Pleşcan.

De precizat că Asociaţia Socio – Culturală “Ulpia Traiana Romana” este condusă de Alexandru Neacşu, un roman stabilit de ani de zile în străinătate dar a cărui inimă continuă să bată româneşte. Cu o experienţă de peste 5 ani în domeniu, reprezentanţii acestei asociaţii spun că încearcă, prin activitatea lor, sa aducă un zambet celor ce au uitat ce înseamna acesta.

Cazul lui Mircea Borca, fost angajat al Primăriei Petroşani, pus pe liber doar pentru că medicul i-a dat voie să lucreze doar 4 ore pe zi, a ajuns până la Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Rămas fără un picior, ca urmare a unei afecţiuni medicale, Borca a primit, totuşi undă verde de la medici să lucreze în continuare, însă numai 4 ore pe zi. A fost pus, însă,  sec, pe liber chiar de şeful SPADPP Petroşani, Daniel Vişan, pe motiv că nu există un post care să corespundă cerinţelor.

[slideshow_deploy id=’19659′]