Sindicalism cu pumnu-n gura!

 

Sindicaliştii din minerit şi energie se tem că mişcare sindicală va avea mult de suferit după ce un articol din codul muncii a fost declarat neconstituţional de CCR, iar acest articol proteja chiar liderii de sindicat.

0-327981-mineri_a7e3eb51eb

 

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat drept neconstituțional art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, care prevede că un salariat care ocupă o funcție de conducere într-un sindicat nu poate fi concediat de către angajator, cu excepția unor abateri disciplinare grave sau repetate.  Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, conform cărora: „(1) Concedierea salariaților nu poate fi dispusă: (…) g) pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat”.

Curtea a reținut că scopul reglementării, acela de a proteja activitatea sindicală prin instituirea unei măsuri de protecție a mandatului exercitat de reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor, nu poate intra în contradicţie cu interesele angajatorului, care este pus în situația de a suporta o sarcină excesivă, de natură a-i afecta dreptul de proprietate, consacrat de art.44 din Constituție.

„Evident că o protecție a persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatului se impune, dar o astfel de protecție trebuie să funcționeze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfășurată (asigurată, de altfel, de prevederile art. 220 alin.2 din Codul muncii), iar nu în ceea ce privește activitatea profesională, de bază, a angajatului, care este într-o situație juridică identică cu ceilalți angajați sub aspectul incidenței dispozițiilor art.61 și art.65 din Codul muncii”, arată CCR.  Decizia este definitivă și general obligatorie. Sindicaliştii se tem, însă, că decizia adoptată de CCR ar putea duce la moartea mişcării sindicale. “Fără dreptul la protest şi fără protectia liderilor de sindicat, mişcarea sindicală moare.Dacă nu ne trezim rapid vom pierde şi dreptul la viată”,a  opinat Cristian Iştoc, vicepreşedintele Sindicatului “Muntele”, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’20328′]