Serviciu de consiliere telefonică pentru copiii ai căror părinţi muncesc în străinătate
Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, dar şi adulţii în grija cărora rămân cei mici vor avea la dispoziţie un serviciu de consiliere telefonică și online.

Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Hunedoara lansează campania locală a acestui serviciu, înfiinţat special pentru a veni în spriinul părinților și copiilor afectați de migrația economică, persoanelor în grija cărora rămân copiii și specialiștilor din domeniuI protecției copilului și educației. Totodată, campania locală are ca obiectiv și informarea părinților cu privire la obligațiile care le revin atunci când părăsesc țara, în vederea desemnării unui reprezentant legal al copilului, dar și cu privire la riscurile pe care le implică pentru copii plecarea părinților la muncă în străinătate. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Protecție și educație pentru copiiì afectați de migrația pentru muncă în străinătate, prin centre de zi, implementat de Salvați Copiii în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protectia Drepturilor Copilului și Adopție, Inspectorate şcolare județene, direcțiii generale de asistență socială și protecția copilului și școlì, cu sprijinul financiar al VELUX FOUNDATIONS. “Proiectul urmărește reducerea impactului negativ al migrației economice a părinților asupra copìilor rămași acasă, atăt prin oferirea de servicii de intervenție directă pentru copii și persoanele în grija cărora au rămas/părinții acestora , precum și prin oferirea de servicii de consiliere, prin intermediul unei linii telefonice Help-Line și unei platforme on-line pentru copii, reprezentanții acestora și specialiști”, a precizat Valeria Popescu, preşedintele Salvaţi Copiii Filiala Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’19658′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
