Captură de senzaţie a oamenilor legii: Au ‘saltat’ opt primari într-o zi

Captură de senzaţie a oamenilor legii. Au „săltat” opt primari într-o zi. Opt primari, fostul administrator public al Primăriei Rovinari şi administratorul unei societăţi au fost reţinuţi de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, acesta fiind cercetat într-un dosar cu infracţiuni de corupţie şi abuz în serviciu,informeaza stiripesurse.ro

perchezitii-e1435837673538

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Lucian Stroe, este vorba de primarul Mihai Calotă (comuna Urdari), care a fost reţinut într-un dosar evaziune fiscală, spălare de bani, infracţiuni de corupţie şi infracţiuni la legea societăţilor comerciale în legătură cu care au avut loc unele percheziţii marţi dimineaţă, în urma cărora au fost reţinuţi primarii Adrian Mangu (comuna Bărbăteşti), Ilie Petroi (comuna Aninoasa), Sorin Bucurescu (comuna Slivileşti), Petre Grigorie (comuna Plopşoru), Florinel Ţuilă (comuna Cătunele), Ion Gruescu (Negomir) şi Ana Ceană (comuna Melineşti).

Totodată, anchetatorii i-au reţinut pe Constantin Podaru, fost administrator public al oraşului Rovinari, şi pe administratorul societăţii comerciale Ydail. Marţi dimineaţă, anchetatorii au desfăşurat percheziţii la domiciliile primarilor din comunele Slivileşti, Cătune, Stejari, Aninoasa, Borăscu, Negomir, Bărbăteşti, Plopşoru (judeţul Gorj) şi Melineşti (judeţul Dolj).

Potrivit unui comunicat al IPJ Gorj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat nouă percheziţii într-o cauză penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, la locuinţele unor primari bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi abuz în serviciu.

Pentru probarea întregii activităţi infracţionale, poliţiştii au ridicat documente de la zece instituţii administrative locale. „Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie – decembrie 2015, cei în cauză, folosindu-se de funcţiile pe care le ocupă, ar fi pretins şi primit diferite sume de bani pentru atribuirea şi derularea unor contracte de prestări servicii, precum şi pentru efectuarea de plăţi pentru lucrările efectuate de administratorii unor societăţi comerciale. Sumele de bani folosite drept mită sunt de aproximativ 400.000 de lei”, se menţionează în comunicatul de presă, conform Agerpres.

 

[slideshow_deploy id=’19869′]