Afacerist din Petroşani reţinut pentru un „tun”peste 12 milioane de lei

Poliţiştii şi procurorii au reţinut un om de afaceri din municipiul Petroşani, pentru evaziune fiscală, acesta reuşind să înşele statul cu peste 12.154.000 lei

bani

Anchetatorii au efectuat o percheziţie la locuinţa bărbatului de unde au ridicat mai multe probe şi spun că ingineria financiară prin care a reuşit să înşele Fiscul, a fost derulată între anii 2012 şi 2014. „Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Petroşani, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Deva, în perioada 2012-2014, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat prin  achiziţionarea de bunuri intracomunitare în valoare de peste 50.344.000 lei, fără a înregistra achiziţiile respective în evidenţele financiar-contabile ale societăţii. În acest fel, activitatea infracţională a suspectului a creat un prejudiciu  bugetului de star în cuantum de peste 12.154.000 lei”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Bărbatul este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru evaziune fiscală.

 

[slideshow_deploy id=’22083′]