Cristian Istoc: „Insolvenţa CEH ascunde „privatizarea” activelor şi pasivelor”!

 Vicepreședintele Sindicatului Muntele, Cristian Istoc, este convins că, în spatele anunţului privind cererea de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara stă, de fapt, intenţia unora de a valorifica diverse active ale companiei energetice.
ceh2
Termocentrala Mintia ar urma să fie vândută la fier vechi pe un pumn de mărunt. Afaceri clientelare puse la cale, spune Istoc, tot de cei care au condus destinele Mintiei timp de 20 de ani şi care sunt încă în diverse funcţii. Insolvenţa CEH ascunde „privatizarea” activelor şi pasivelor. Cine sunt cei care în mai puţin de 6 luni vor „cumpără” pe nimic Termocentrala Mintia? Vă spun tot eu, este vorba de un centru de valorificare a fierului vechi situat în vecinătatea termocentralei. Cine sunt cei care au „regizat” acest lucru? Este vorba de cei care au condus peste 20 ani destinele termocentralei şi care astăzi sunt tot în funcţii de conducere în cadrul CEH. Cine susţine acest cerc de interese? Vă spun tot eu, este vorba de membrii partidului roşu la culoare care sunt angajaţi în funcţii cheie la Sucursala Electrocentrale Deva împreună cu acei sindicalişti care, dacă îi privim cu atenţie, vom vedea cum au primit posturi în cadrul termocentralei şi câte rude au reuşit să angajeze. Trist este faptul că majoritatea salariatilot au ales să tacă chiar dacă aceste derapaje le văd de foarte mulţi ani. Tot trist este faptul că în două trei luni majoritatea salariaţilor care acum tac vor fi disponibilizaţi în vreme ce „conducătorii” din administraţie dar şi din sindicate vor rămâne să se bucure de fierul vechi”, a scris Cristian Iştoc pe un site de socializare.
Complexul Energetic Hunedoara a depus la Tribunalul Hunedoara cererea de declarare a insolvenţei, din cauza datoriilor accumulate, care depăşesc 1,2 miliarde de lei, dar şi a  faptului că are popriri pe tote conturile. Cererea se va judeca în data de 6 ianuarie.
[slideshow_deploy id=’24093′]