Turist moldovean, coborât de pe pârtie cu akia
Mare iubitor de schi, un turist din Republica Moldova aflat în vacanţă în Staţiunea Straja a cerut ajutorul salvamontiştilor pentru a fi coborât de pe pârtie până la baza staţiunii.

Bărbatul a făcut mai multe ture de pârtie chiar dacă are o proteză la unul dintre membrele inferioare. Chiar dacă stăpâneşte foarte bine schiul, omul şi-a date seama că este prea epuizat şi ar putea să-I pună în pericol pe ceilalţi schiori dacă va încerca să coboare singur. Aşa că a cerut ajutor salvatorilor montani care au plecat imediat după el şi l-au adus în siguranţă la baza pârtiei, în staţiune. Salvamontiştii din Straja au fost plăcut suprinşi de educaţia turistului moldovean, care s-a gândit înainte de toate şi la siguranţa celorlaţi schiori aflaţi pe pârtie. “Turist din Republica Moldova, un mare iubitor de schi a dorit să practice acest sport pe pârtiile din Straja, cu toate că la membrul inferior are o proteză. În urma epuizări a solicitat echipa Salvamont, în vederea evacuări cu akya de pe domeniul schiabil. Respect pentru oameni cu așa voință”, au spus salvatorii montani din Straja.
[slideshow_deploy id=’17450′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
