„Telenovela” zonei industriale de la Livezeni, la un nou episod în instanţă

Un nou termen de judecată este programat la Tribunalul Hunedoara pentru zona industrială de la Livezeni.

judecator-instanta

În instanţă se războiesc primăriile din Petroşani şi Aninoasa, însă Prefectura Hunedoara este cea care a deschis acţiunea, după ce administraţiile publice nu au ajuns la un consens pe cale amiabilă şi disputată este o bucată de teren. Terenul de la Livezeni de aproximativ 20 de hectare reprezintă de fapt o zonă industrială, unde sunt cantonate o serie de societăţi comerciale, şi se află în administrarea Primăriei Petroşani. Numai că terenul este râvnit şi de administraţia din Aninoasa, oraşul ieşit recent din starea de insolvenţă, tocmai datorită potenţialului economic. Fosta conducere a administraţiei publice spunea chiar, la un moment dat, că, dacă ar reuşi să preia Livezeniul, ar scăpa de problemele financiare.

Edilii calculau că, prin taxele impozitele ce ar reveni de pe urma agenţilor economici din Livezeni, bugetul localităţii s-ar dubla, iar ideea a fost rapid îmbrăţişată ed actuala conducere administrativă a oraşului. Numai că, oficialii Primăriei Petroşani nici nu vor să audă de cedarea fîşiei de teren pe care sunt dezvoltate mai multe activităţi industriale, drept pentru care litigiul s-a mutat în instanţă. Prefectura Hunedoara este cea care  a dat în judecată cele două primării, conform modificărilor aduse la Legea Cadastrului, care spun că, acolo unde administraţiile publice nu se înţeleg pe cale amiabilă, Instituţia Prefectului introduce acţiune în instanţă pentru rezolvarea situaţiei conflictuale. Procesul dintre cele două unităţi teritoriale se află pe rolul Trbunalului Hunedoara, iar lupta la bară a debutat în decembrie 2012.

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate, menită să facă lumină în ceea ce priveşte pretenţiile teritoriale pe care şi le susţin cele două primării şi care dă dreptate municipalităţii din Petroşani în privinţa pretenţiilor teritoriale. Aninoasa a cerut o contraexpertiză, pe care a şi achitat-o şi a depus la dosar decontul lucrării de specialitate. Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au amânat cauza pentru a putea fi studiate documentele financiare, iar următorul termen de judecată a fost programat pentru această lună.

 

[slideshow_deploy id=’27126′]